Attentats de Copenhague : images amateurs des… by lemondefr
Imagini filmate la câteva minute după primul atac de sâmbătă, din Copenhaga, de la o reuniune pe tema libertăţii de expresie, blasfemiei şi artei, au fost făcute publice.
Câteva zeci de persoane asistau la dezbaterea organizată într-un centru cultural, când au fost trase focuri de armă în geamurile clădirii, scrie Le Monde, care difuzează clipul de aproape un minut.
Imaginile sunt surprinse atât în interiorul centrului cultural, cât şi în afara sa, arătând momentul sosirii în grabă a unui echipaj de poliţie, precum şi geamurile sparte ale clădirii, cu numeroase găuri de gloanţe.
De asemenea, apar şi persoane întinse pe jos, cel puţină una dintre acestea părând a fi atinsă de gloanţe.
O persoană a murit, iar trei poliţişti au fost răniţi, sâmbătă, după ce un bărbat a deschis focul la o reuniune pe tema libertăţii de expresie, blasfemiei şi artei, în capitala daneză Copenhaga.
La reuniune se afla şi ambasadorul francez în Danemarca, Francois Zimeray, care urma să ia cuvântul, dar şi caricaturistul suedez Lars Vilks, autor al mai multor desene cu profetul Mahomed. Acesta din urmă pare să fi fost ţinta atacului. Din 2007, de când l-a desenat pe profetul Mohamed drept câine, acesta este în permanenţă „vânat”, mai multe persoane fiind condamnate la închisoare după ce au încercat să-l asasineze.
Ulterior, tot sâmbătă, o persoană a murit şi două au fost rănite, în urma unui al doilea atac armat din capitala Danemarcei, în apropierea principalei sinagogi, la doar câteva ore distanţă.
Doi poliţişti au fost răniţi în braţe şi picioare, în timp ce un civil a fost ucis, suspectul reuşind să fugă, pe jos. Cel ucis era un evreu.
Duminică, un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost ucis de poliţie, după o desfăşurare impresionantă de forţe, presupunându-se că este autorul celor două atacuri.
(Sursa: ziare.com)