VIDEO. Obiectiv secret: Buncărul în care lumina nu a fost stinsă niciodată

0
93

Buncărul lui Stalin din Moscova este considerat un obiectiv secret, bine păzit, iar o lungă perioadă nici măcar jurnaliştii nu au avut acces la el.

Construcţia adăpostului destinat dictatorului sovietic a început în 1934 şi a fost finalizată trei ani mai târziu.

Buncărul lui Stalin are mai multe nivele, ultimul fiind situat la adâncimea de 70 de metri. La 15 metri adâncime se afla biroul lui Stalin, unde acesta se refugiase în 1941, când armata germană ajunsese la periferia Moscovei. De aici Stalin a coordonat planul de apărare a Moscovei.

Un lift special

Se spune că se simţea în deplină siguranţă doar în buncărul său. Putea să coboare în subteran direct din Kremlin, printr-un lift special. La nivelul de 40 de metri adâncime toate dispozitivele sunt în stare funcţională şi în prezent. Generatoarele pot fi pornite, sistemul de purificare a apei şi cel de filtrare a aerului, sistemul de comunicaţii, toate sunt în stare excelenta. Oricând se poate lua legătura cu orice capitală a lumii, şi se poate vorbi direct cu Washingtonul.

După cum nota la un moment dat presa rusă, “lumina din buncărul lui Stalin nu a fost stinsă niciodată, iar dacă buncărul a rămas obiectiv secret, înseamnă că cineva are nevoie de aceste secrete!”.

 


 

 

 

 

 

Sursa: evz

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentFOTO. Ce tehnologie militară de ULTIMĂ ORĂ cumpără RUSIA. Vladimir PUTIN a alocat un buget RECORD
Articolul următorAccident teribil: Trei morţi şi cinci răniţi după ce două maşini s-au ciocnit în Bacău
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments