VIDEO. REUTERS: România – uzina de filme „cu greutate” despre perioada post-comunistă

0
159

Regizorul Radu Jude se întoarce în secolul XIX cu „Aferim!”, pentru a arăta o lume crudă, care încă nu s-a schimbat total, remarcă agenţia de presă Reuters despre peliculă românească prezentă la Festivalul de Film de la Berlin.

 

Filmul, unul dintre cele 19 care se luptă pentru Ursul de Aur, se concentrează pe vânătoarea de sclavi ţigani. Acesta vorbeşte despre o perioadă puţin cunoscută din istoria României şi a minorităţii rrome, care cândva era ţinută ca sclavă în mănăstiri şi nu numai, relatează Reuters.

 

Sursa remarcă faptul că România este portretizată complet diferit de felul în care apare în alte pelicule. Tradiţiile pline de culoare nu sunt în prim-plan şi nici natura virgină.

 

„Am vrut să fac un film care să exploreze legătura dintre trecut şi prezent… şi felul în care problemele din trecut au modelat mentalităţile de azi”, a declarat regizorul român, conform sursei.

 

 

Mare parte din dialogul din film vine chiar din texte istorice şi literatură. Reuters menţionează că sclavia a fost scoasă în afara legii, în România, în anii 1850.

 

„În România modernă trăiesc 2,5 milioane de rromi”, scrie Reuters. Cu alte cuvinte, a şasea parte din populaţie aparţine acestei minorităţi, care continua să trăiască în sărăcie extremă şi este discriminata în societate, adăugă sursa. Datele recensământului din 2012 arată că populaţia rromă declarată număra circa 621.000 de persoane, adică 3,3% din totalul românilor.

 

Sursa aminteşte că „Aferim!” o are drept producător pe Ada Solomon, la fel ca „Poziţia Copilului”, care a câştigat Ursul de Aur, în 2013.

 

Reuters spune despre România că este o „uzină” de filme cu greutate despre perioada post-comunistă, amintind şi despre drama „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, care a câştigat Palme d’Or, în 2007.

 

Aferim vorbeşte despre drama umană, într-o societate rece şi nepăsătoare, încheie agenţia de presă.

 

(Sursa: ziare.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments