VIDEO. Spitalul de Boli Infecţioase din Iași, fără ambulanţă. Unica salvare, veche de 20 de ani şi cu 800 de mii de kilometri la bord

0
606

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi a rămas fără ambulanţă! Maşina care până acum avea rolul de salvare, un autoturism vechi de peste două decenii şi cu 800 de mii de kilometri la bord, a fost trasă pe dreapta pentru că se strica des. Ar fi nevoie de cel puţin 40 de mii de euro pentru achiziționarea unei alte ambulanţe, bani pe care deocamdată spitalul nu-i are, relatează Digi 24.

 

 

Aşa arată salvarea care din 1993 a deservit Spitalul de Boli Infecţioase. Plină de rugină, ambulanta trebuia reparată lunar, iar piesele de schimb nici măcar nu se mai fabrică. După două decenii de funcţionare, 800 de mii de kilometri parcurşi şi mii de bolnavi transportaţi, vehiculul este de patru luni tras pe dreapta în curtea spitalului. Pentru transportul bolnavilor la alte spitale se apelează acum la salvările de la Serviciul de Ambulanţă. Numai că fiind supraaglomerate, ambulanţele ajung cu greu.

 

Medicii spun că au încercat să găsească soluţii ca să nu mai aprară astfel de inconveniente. Achiziţionarea unei ambulanţe noi este pe lista cu priorităţi a spitalului. Anual, zeci de mii de pacienţi din toată Moldova sunt trataţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments