Miercuri, vremea va fi rece în toată ţara iar în unele regiuni se va menţine gerul şi în prima parte a zilei. Precipitaţiile vor fi slabe, vântul mai nervos în sud-est şi vom avea între minus 7 şi plus 5 grade.
În Dobrogea şi în Bărăgan se anunţă vreme schimbătoare cu înnorări mai consistente, câţiva fulgi de zăpadă şi maxime în jurul valorii de zero grade. Vântul va fi destul de nervos şi poate ajunge la rafale de 50- 60 KM/h. Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se anunţă vreme rece, va ninge slab dar poate să apară şi soarele din când în când. Vântul va prezenta unele intensificări şi poate ajunge la viteze destul de mari.
În jumătatea nordică a Moldovei vor fi înnorări dar şi momente însorite. Maximele vor fi uşor negative.Nordul Transilvaniei şi Maramureşul prind o zi plăcută cu soare şi valori uşor pozitive. Destul de bine va fi şi în vestul ţării, unde cerul va fi variabil iar şansele de precipitaţii extrem de reduse. Vântul va sufla cel mult moderat iar la amiază vor fi 3-4, poate 5 grade Celsius.
În centrul României, dimineaţă va fi foarte rece sau chiar ger în unele localităţi iar în regiunile montane va ninge slab, pe suprafeţe mici. În sud-vest, vor fi valori uşor pozitive dar noaptea care urmează va fi deosebit de rece şi în unele localităţi va fi ger.
Sudul ţării a avut o noapte rece, cu valori sub mediile acestei perioade iar ziua aceasta va fi destul de rece. Vântul va prezenta unele intensificări iar maximele scad uşor. În Bucureşti, vremea se va menţine rece iar maximă se va opri în jurul valorii de 1 grad. Cerul va fi variabil iar în orele dimineţii poate să apară ceaţă.La munte, şansele de precipitaţii sunt din ce în ce mai mici iar cantităţile acumulate vor fi neînsemnate. Temperaturile vor fi negative iar vântul va sufla cu putere mai ales pe creşte şi va spulbera zăpadă depusă.
De joi, tendinţă va fi de încălzire iar vremea va fi în general frumoasă. Această tendinţă se va păstra iar condiţiile meteo vor fi foarte bune şi vineri şi sâmbăta.
Sursa: stirileprotv