Aproape 400 de salariați și zeci de utilaje grele au blocat luni dimineață accesul în Gara Maritimă Constanța în prima zi a protestului comun al Organizației Patronale Operator Portuar și Federației Naționale a Sindicatelor Portuare (FNSP) împotriva politicilor economice și strategiei manageriale aplicate de Consiliul de Administrație și managementul executiv al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime (CNAPM) Constanța.
Aflat în mijlocul manifestanților, liderul FNSP, Mircea Burlacu, a declarat că protestul este organizat „împotriva incompetențelor și abuzurilor conducerii administrativ-executive a CNAPM Constanța și a strategiei de distrugere a economiei portuare”.
Principalele motive invocate public pentru mitingul de protest cu pichetarea sediului administrativ al CNAPM Constanța, timp de o lună, au la bază contestarea proiectului Master Plan de dezvoltare a Portului Constanța, precum și majorarea chiriilor pentru operatori, cu 380%, în decurs de doi ani.
Președintele FNSP susține că noua strategie de dezvoltare vizează transformarea unei zone din incinta vechiului port comercial în zonă de restaurante și agrement distrugându-i, în opinia sa, potențialul economic. „Actuala conducere a companiei distruge economia portuară, alungă marfa și vapoarele din Portul Constanța, ceea ce va atrage falimentul multor operatori portuari. Vor să facă acolo o zonă rezidențială, în care să se intre direct cu iahtul, cu restaurante și cazinouri. Asta dorește actuala conducere a Portului Constanța, demonstrând o permanentă lipsă de respect față de salariați și operatori portuari”, a afirmat Mircea Burlacu.
Autorizația pentru pichetarea CNAPM a fost eliberată pentru o perioadă de 30 de zile, însă președintele FNSP a spus că durata protestului este determinată de evoluția dialogului cu adminstrația.
Sursa: agerpres