Adolescentul-asasin din Parcul Copou, internat la Socola pentru o evaluare psihiatrică amănunțită

0
169

Adolescentul care și-a sugrumat din gelozie prietena, în Parcul Copou, a fost supus, joi, unei expertize psihiatrice realizată de o comisie pentru minori a IML, la Institutul de Psihiatrie Socola, unde ar fi rămas internat pentru o săptămână, afirmă pentru „Ziarul de Iași” surse medicale.

 

Tânărul a fost adus din arestul Poliţiei la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi, pentru o evaluare psihiatrică făcută de o comisie de minori de la Institutul de Medicină Legală din Iaşi.

 

„Procedura de expertizare psihiatrică este obligatorie, doar că pentru minori este puţin mai detaliată. Se iau antecedentele, dacă a mai avut probleme cu justiţia, care ar fi motivaţia faptei, se încearcă determinarea existenţei sau nu a premeditării. Discuţia poate dura între trei sferturi de oră şi 60 de minute, iar de multe ori la minori se trece la re-expertizări”, au afirmat sursele menţionate.

 

Conform procedurii, dacă experţii decid re-examinarea pacientului, el trebuie internat în spital, chiar dacă o instanţă a aprobat arestarea preventivă a acestuia.

 

De altfel, sursele citate au spus că băiatul a rămas internat la Socola pentru cel puţin o săptămână.

 

„Nu i se administrează niciun fel de tratament pentru a nu-i altera gândirea, expertiza fiind obligatorie dată fiind gravitatea infracţiunii comise. Au fost cazuri în care s-a dispus re-examinarea de patru-cinci ori în săptămâni succesive. Protocolul spune că pacientul trebuie internat pentru că astfel de investigaţii nu se pot face în arest”, au mai spus sursele citate.

 

Medicul Simona Damian, care a făcut parte din comisia de minori de la IML, a confirmat că expertiza s-a desfăşurat joi, dar nu a dorit să comenteze informaţiile potrivit cărora adolescentul a rămas internat la Socola.

 

Citește și VICTIMA ȘI CĂLĂUL, față în față. Diana – o fată de zece, Eduard Perju – „un mutuzan”. „Părea un băiat de treabă”

 

Duminică, Eduard Adrian Perju a fost audiat de către procurori şi poliţişti şi şi-a recunoscut fapta, iar apoi a fost reţinut. Atunci, procurorii au decis că nu este necesară o expertiză psihiatrică în cazul acestuia, băiatul fiind arestat preventiv luni, printr-o decizie a Tribunalului Iaşi, care nu este însă definitivă.

 

Eduard era elev la Colegiul Tehnic „Mihail Stuza” din Iaşi şi, conform reprezentanţilor şcolii, în primul semestru băiatul de 16 ani a avut două corigenţe şi nota scăzută la purtare din cauza numărului mare de absenţe.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments