Intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, de la 1 februarie 2014, a dus şi la o schimbare a modului în care legea penală din România sancţionează un minor care comite o infracţiune. Astfel, persoanele care comit o infracţiune şi au între 16 şi 18 ani pot fi închise doar în centre de detenţie pentru minori, acolo unde se va urmări reeducarea lor.
Aceleaşi pedepse se aplică în şi cazul adolescenţilor cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, însă în cazul acestora trebuie ca o comisie de specialitate să demonstreze că autorii infracţiunilor au avut discernământ în momentul comiterii faptei.
În cazul lui Eduard Perju se va aplica următorul articol din Noul Cod Penal: „Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale. Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevãzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.”
În ceea ce-l priveşte pe Eduard Perju, maximum de pedeapsă pe care acesta l-ar putea primi, dacă va fi găsit vinovat, este de 15 ani în centrul de detenţie pentru minori.
Legea prevede, în cazul minorilor, că aceştia pot fi eliberaţi din centru după executarea a cel puţin jumătate din pedeapsă, însă numai în cazul în care infractorul a “dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale”.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)