Procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 10 persoane, reţinute într-un dosar ce vizează destructurarea unui grup infracţional.
Infracțiunile de falsificare a documentelor erau săvârșite pe teritoriul Republicii Moldova, aceste înscrisuri fiind obținute de către persoane interesate contra cost.
Metoda contrafacerii consta în utilizarea elementelor reale de identificare (data nașterii, cod numeric personal etc.), aparținând unor titulari de documente valide de identitate, activități urmate de întocmirea documentelor falsificate, prin substituirea fotografiilor titularilor cu cele ale persoanelor interesate să le obțină.
Astfel, sumele percepute pentru această operațiune se cifrau la 3.000 euro, din care se achita un avans în cuantum de 1.000 euro, diferența fiind remisă la data predării setului complet de documente, cum ar fi cărți de identitate, permise auto, pașapoarte.
Membrii grupului se ocupau, de asemenea, cu transportarea documentelor valide colectate din România spre Republica Moldova, prin intermediul unor conducători auto angajaţi ai unor firme care derulează frecvent activităţi de transport persoane pe itinerariul Cluj Napoca – Chişinău; transferarea electronică a fotografiilor solicitanţilor şi a celorlalte date necesare contrafacerii, prin reteaua Internet, din România ori din alte state, în Republica Moldova; falsificarea propriu-zisă a documentelor, operaţiune realizată în Republica Moldova, de către mai multe persoane.
Potrivit procurorilor, persoanele intermediare ale acestui circuit îl asigurau pe beneficiarul final că documentele contrafăcute sunt de o bună calitate, că acestea conţin date reale de stare civilă, respectiv CNP, domiciliu şi numele şi prenumele, lăsându-le astfel impresia că au influenţă asupra unor funcţionari competenţi pentru a-i determina să îndeplinească acte contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv de a le furniza aceste date reale de stare civilă şi materiale originale, necesare confecţionării acestor documente.
(Sursa: independent.md)