ASA Târgu Mureș – FC Brașov 1-0. Echipa lui Liviu Ciubotariu – pe locul 2, la 4 puncte de Steaua

0
89

ASA Târgu Mureș a obținut primul succes din istorie contra lui FC Brașov, scor 1 – 0, printr-un gol marcat de Ianis Zicu (’42), astfel că echipa pregătită de Liviu Ciubotariu se află pe poziția secundă în Liga I, la doar 4 puncte de liderul Steaua.

Tehnicianul gazdelor a bifat luni seară partida cu numărul 100 ca antrenor pe prima scenă fotbalistică a țării.

Ianis Zicu a punctat pentru a doua oară în acest sezon. Constănțeanul de 31 de ani a mai înscris o dată în victoria cu 3-0 de la Târgu Mureș cu Ceahlăul, din 2 martie. Acestea sunt primele sale goluri în Liga I după aproape 4 ani. Ultima reușită data din 5 mai 2011, când puncta la Galați, în eșecul Politehnicii Timișoara cu 2-1. În acea ediție a Ligii I, Ianis Zicu a marcat de 18 ori.

ASA a încheiat partida în inferioritate numerică, după ce Ousmane N’Doye a fost eliminat în minutul 87, după un fault brutal din spate asupra lui Marian Constantinescu. Acesta a fost al treilea cartonaș roșu primit de senegalezul de 36 de ani în această ediție de campionat, după cele din meciurile cu Dinamo (1-1, la București, în 9 august) și cu Steaua (1-0, pe teren propriu, la 26 octombrie).

ASA a izbutit astfel primul succes din istorie contra grupării de sub Tâmpa, după trei eșecuri (inclusiv în tur, scor 1-2) și două remize. Prima partidă din Liga I din palmaresul lui ASA a fost jucată chiar contra ”Stegarilor”, la Târgu Mureș, când Daniel Isăilă debuta cu succes ca antrenor în primul eșalon, cu 1-0.

Componența echipelor:

    ASA Târgu Mureş: Stănciou – Feussi, M. Constantin, Bejan, Sepsi – N’Doye, Gorobsov – Zicu (Szekely ’77), Voiculeţ (Gonzales ’81), Bumba – Axente (Manolov ’57). Antrenor: Liviu Ciobotariu
    FC Braşov: Iacob – Matei (Străuţ ’68), Novakovici, L. Goian, Cr. Ganea – Jurici (Boţia 85), Zlomislici – Constantinescu, Aganovici, Bencum – Ţâră (Barna ’57). Antrenor: Vjekoslav Lokica

Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Adrian Popescu (Craiova); arbitru de rezervă: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi adiţionali: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca), Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca)

Așadar, ASA Târgu Mureș a înregistrat a cincea victorie din ultimele 6 jocuri din campionat, serie întreruptă de Concordia, la Chiajna, etapa trecută (scor 0-0).

De partea cealaltă, FC Brașov venea după prima victorie din ultimele 8 etape (1-0 sub Tâmpa cu ”U” Cluj), dar galben-negrii se află la 4 lungimi de undă deasupra ultimului loc retrogradabil.

Programul etapei a XXII-a:

Marți, 17 martie

    15:30 Universitatea Cluj – FC Botoșani
    17:30 Dinamo – Concordia Chiajna
    19:30 Petrolul Ploiești – CS U Craiova

Miercuri, 18 martie

    15:30 Oțelul Galați – CSMS Iași
    17:30 Astra Giurgiu – Rapid
    19:30 Ceahlăul Piatra Neamț – Steaua

Joi, 19 martie

    14:00 Viitorul Constanța – Pandurii Târgu Jiu
    16:00 Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj

 

Ierarhia golgheterilor:

  •     12 goluri – Claudiu Keșeru (Steaua)
  •     10 goluri – Toto Tamuz (Petrolul Ploiești), Kamil Bilinski (Dinamo), Mihai Roman (Pandurii Târgu Jiu), Grégory Tadé (CFR Cluj), Bogdan Mitrea (Viitorul Constanţa), Marian Constantinescu (FC Brașov)
  •     8 goluri – Ousmane N’Doye (ASA Târgu Mureș)
  •     7 goluri – Filipe Teixeira (Petrolul Ploiești),
  •     6 goluri – Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Azdren Llullaku (Gaz Metan Mediaș)
  •     5 goluri – Juan Ángel Albín (Petrolul Ploieşti), Kehinde Fatai (Astra Giurgiu), Sadat Bukari (Astra Giurgiu), Gabriel Vașvari (FC Botoșani), Nelson Bonilla (Viitorul Constanţa), Ioan Hora (ASA Târgu Mureş), Mihai Dina (Concordia Chiajna), Deivydas Matulevicius (Pandurii Târgu Jiu)

Programul etapei a XXIII-a:

Vineri, 23 martie

  •     20:30 FC Botoșani – ASA Târgu Mureș

Sâmbătă, 24 martie

  •     15:30 CS U Craiova – Astra Giurgiu
  •     18:00 Rapid – Oțelul Galați
  •     20:30 FC Brașov – Dinamo

Duminică, 25 martie

  •     15:30 Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaș
  •     18:00 CFR Cluj – Petrolul Ploiești
  •     20:00 Steaua – Viitorul Constanța

Luni, 23 martie

  •     18:00 Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamț
  •     20:30 CSMS Iași – Universitatea Cluj

 

 

 

 

 

 

Sursa: tvr

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments