Atenţionare meteo COD GALBEN de ninsori şi viscol în Moldova

0
94

Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis două atenţionări meteo COD GALBEN de vreme rea. Prima atenţionare este valabilă începând de mâine de la ora 13,00 şi până vineri la ora 16,00. În intervalul menţionat, vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a regiunii.

 

În zona montană, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare și la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 de litri pe metru pătrat, izolat, 30…35 de litri pe metru pătrat. În sudul Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.

Vântul se va intensifica treptat, iar la munte va depăşi la rafală 60 kilometri la oră, viscolind ninsoarea.

 

A doua atenţionare intră în vigoare de vineri (6 martie) de la ora 16 şi este valabilă până sâmbătă (7 martie) la ora 16.

În intervalul menţionat vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în zona montană, dar și în centrul şi sudul Moldovei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Vântul va prezenta intensificări, cu viteze ce vor atinge și depăși la rafală 50 kilometri la oră, mai ales în jumătatea de sud a regiunii. La munte vor fi rafale de peste 70 kilometri la oră, viscolind şi spulberând zăpada.

 

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentVIDEO. Joc video, dezvoltat în Canada pentru tratarea unei maladii oculare
Articolul următorPrimăria Botoşani oferă câte un copac fiecărei persoane la naştere, la împlinirea vârstei de 18 ani şi la căsătorie
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments