Avioane militare ruse monitorizează navele NATO din Marea Neagră

0
77

Avioane de luptă multirol Su-30 de ultimă generaţie şi de atac Su-24 ale aviaţiei din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră monitorizează deplasările celor două nave de război NATO care se află în prezent în apele Mării Negre, a declarat miercuri pentru RIA Novosti o sursă de la baza navală rusă din Crimeea.

 

La ora actuală, în Marea Neagră sunt două nave NATO – crucişătorul american Vicksburg şi fregata turcă Turgutreis – care desfăşoară exerciţii comune în partea de sud-vest a Mării Negre.

Trei avioane Su-30 şi patru aeronave Su-24 au efectuat marţi zboruri de observare deasupra acestor nave, decolând de pe aeroportul militar din Novofedorovka.

 

Aviaţia Flotei Rusiei din Marea Neagră supraveghează cu regularitate navele NATO din Marea Neagră şi efectuează zboruri de recunoaştere în zonă.

„Piloţii noştri urmăresc în primul rând direcţia navelor NATO şi monitorizează aplicaţiile pe care acestea le realizează la ieşirea în mare. În plus, navele (aliate) efectuează cu siguranţă exerciţii de contracarare a atacurilor din aer, ceea ce permite piloţilor să capete experienţă de manevrare şi desfăşurare a zborurilor de recunoaştere atât în zona acoperită de sistemele antiaeriene, cât şi în afara acesteia”, a declarat interlocutorul RIA Novosti.

 

Flota rusă din Marea Neagră a început să fie dotată cu avioane de luptă moderne Su-30 după anexarea Crimeei la Federaţia Rusă în martie anul trecut.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments