Călător în Țara Sfântă. „De ce sunt evreii atât de inteligenți”

0
204

Un material publicat recent de dr. Stephen Carr Leon preluat de obiectivmedia.ro de pe blogul centruldio.net a suscitat interesul internauților. Dr. Leon a petrecut câțiva ani în Israel unde, pe lângă stagiul pe care l-a avut în spitale, a avut timp să remarce și anumite aspecte din viața politică, economică și socială locală pe care le-a sintetizat într-un material pe care vi-l prezentăm mai jos:

 

„Am petrecut câţiva ani în Israel – pentru un stagiu, în câteva spitale de acolo – şi mi-a venit ideea de a face o cercetare: „De ce sunt evreii atât de inteligenţi?”

 

Este evident faptul că evreii sunt mai avansaţi în multe aspecte ale vieţii, cum ar fi ingineria, muzica, ştiinţa şi, mai ales, în mediul de afaceri – aproape 70% din comerţul mondial este deţinut de evrei, de la cosmetice, modă, produse alimentare, hoteluri, industria filmului (Hollywood şi altele) etc, până la armament. Este aceasta o coincidenţă sau ceva obţinut în mod conştient?

 

Cercetarea a durat aproximativ opt ani, timp în care am adunat informaţii într-un mod cât mai exact posibil, despre alimentaţia evreilor, cultură, religie, pregătirea iniţială a sarcinii etc, pentru a le compara cu obiceiurile altor naţii.

 

 

Să începem cu pregătirea iniţială a sarcinii. În Israel, primul lucru pe care l-am observat este că mama însărcinată cântă mereu cântece religioase şi urmăreşte să rezolve cât mai des probleme de matematică împreună cu soţul. Am fost foarte surprins să văd că viitoarea mamă purta mereu cărţi de matematică şi, uneori, chiar mă ajuta în rezolvarea unor probleme. La întrebarea „Faci asta  pentru copilul din tine?”, ea mi-a răspuns: „Da, pentru a instrui copilul încă din burtă, numai aşa va putea fi un geniu mai târziu”.

 

Un alt lucru pe care l-am observat este atenţia acordată alimentaţiei. Viitoarei mame îi place să mănânce migdale şi curmale cu lapte, salate amestecate cu migdale şi alte fructe cu o coajă lemnoasă, cum ar fi nucile. Pentru masa de prânz – pâine, legume şi alge. În credinţa lor, carnea de animal şi peştele nu vor da niciun beneficiu pentru trupul nostru.

 

De asemenea, ei mănâncă întotdeauna, înainte de masa principală, fructe. În convingerea lor, dacă mănânci mai întâi felurile principale (cu pâine sau orez), apoi fructele, te vei simţi somnoros şi îţi va fi greu să înţelegi orice lecţie care ţi se va preda la şcoală. Modul de alimentaţie a copilului este întotdeauna sub îndrumarea părinţilor: în primul rând se consumă salata de fructe cu migdale.

 

În Israel, fumatul este tabu. În cazul în care sunteţi invitatul lor, nu încercaţi să aprindeţi o ţigară în casă, vă vor cere politicos să mergeţi afară pentru a fuma. Potrivit oamenilor de ştiinţă israelieni, nicotina distruge celulele din creier şi afectează genele şi ADN-ul, lucru ce poate avea ca efect apariţia unui idiot. Deci, fumători, vă rugăm să luaţi notă! (În mod paradoxal, cel mai mare producător de ţigări este un evreu… Philip Morris Klutznick.)

 

Din ceea ce am văzut, cei mai mulţi dintre copiii evrei cunosc cel puţin trei limbi: ebraica, araba şi engleza. Încă din copilărie ei vor învăţa să cânte la pian sau la vioară, acest lucru fiind absolut necesar. Există convingerea că această practică creşte IQ-ul unui copil şi va face din el un geniu. După constatările oamenilor de ştiinţă, vibraţia benefică a muzicii stimulează creierul şi acesta ar fi motivul pentru care există o mulţime de genii printre evrei.

 

Încă din clasa I, copiilor li se va preda matematică cu trimitere la afaceri şi subiecte de ştiinţă care le fac plăcere.

 

Pentru comparaţie, copiii de aceeaşi vârstă din California au IQ-ul cu aproximativ şase ani în urmă.

 

Copiii evrei sunt, de asemenea, orientaţi către atletism, tirul cu arcul sau tirul cu arma (cu aer comprimat). Aceasta deoarece se crede că tirul ar antrena creierul să se axeze pe decizii şi precizie.

 

În liceu, elevii sunt îndemnaţi să studieze ştiinţele, să creeze produse, să se implice în tot felul de proiecte, chiar dacă unele sunt foarte amuzante sau par a fi inutile. Dar sunt abordate într-un mod cât se poate de serios când este vorba de ştiinţa aplicată, medicină sau inginerie. Această cutumă este introdusă şi în instituţiile de învăţământ superior politehnic şi universităţi. În facultăţile cu profil economic se oferă multă libertate imaginaţiei creatoare, aşa că, în ultimul an de facultate, studenţii trebuie să facă un proiect şi, practic, ei pot absolvi doar în cazul în care grupul lor (aproximativ 10 studenţi într-un grup) poate face un profit de cel puţin un milion de dolari.

 

 

Nu fiţi surprinşi, asta este realitatea! Iată de ce evreii deţin jumătate din afacerile lumii. Cele mai recente produse ale firmei Levis au fost proiectate în cadrul Facultăţii de afaceri şi modă din Israel.

 

În New York, centrul comercial al evreilor din SUA, evreii care au o idee genială, benefică, sunt susţinuţi de comitetul oamenilor de afaceri evrei prin împrumuturi fără dobândă, pentru a asigura dezvoltarea unor afaceri prospere. Datorită acestui fapt, Starbucks, Dell Computer, Coca-Cola, DKNY, Oracle, Levis, Dunkin Donut şi sute de alte companii, chiar şi filme de la Hollywood, au beneficiat de sponsorizarea lor.

 

Absolvenţii evrei de la Facultatea de Medicină din New York au fost încurajaţi să apeleze la acest comitet, împrumutul fără dobândă permiţându-le să îşi deschidă cabinete sau clinici private.

În teoria  mea, nu iau în discuţie religia sau rasa. Întrebarea pe care o pun este: am putea să producem generaţii inteligente urmând exemplul evreilor?

 

Răspunsul ar putea fi afirmativ. Modificându-ne obiceiurile de zi cu zi, ocupându-ne de viitorii noştri copii, acordând atenţie alimentaţiei, educaţiei cred că, în termen de trei generaţii, am putea obţine un salt evident.

 

Fie ca noi toţi să reuşim să modelăm noi generaţii, de geniu, pentru binele omenirii, fără să conteze cărei naţii sau religii îi aparţin. Gândiţi-vă!”

 

(Sursa: obiectivmedia.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments