Mai multe case şi grădini de la periferia municipiului Galaţi au fost inundate în urma ploilor care au căzut în ultimele zile, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, maior Eugen Chiriţă.
Potrivit acestuia, este vorba despre cinci case din zona port, unde apa pluvială adunată în stradă nu a mai putut fi evacuată prin gurile de canalizare existente. Nivelul apei în unele locuri a ajuns până la 40 de centimetri, afectând bunurile din locuinţe.
Pentru evacuarea apei din imobile, ISU Galaţi acţionează cu o motopompă şi o autospecială. Dacă situaţia o va impune, oamenii de acolo vor fi evacuaţi, a adăugat Eugen Chiriţă.
Cât priveşte grădinile inundate din cartierul periferic Barboşi, acolo totul a plecat de la un canal dezafectat, folosit pe vremuri de combinatul siderurgic de la Galaţi pentru a se alimenta cu apă tehnologică. Din cauza ploii, apa pluvială din zonă s-a scurs în canal iar acesta a deversat către grădinile gălăţenilor.
„La cererea ISU Galaţi, combinatul siderurgic a intervenit cu pompe, pentru a deversa surplusul de apă în Siret”, a precizat Chiriţă.
(Sursa: radioiasi.ro)