Casă din Arad, mistuită de flăcări. O bătrână a murit carbonizată, după ce fiica ei a încercat să facă focul în sobă

0
68

Toată viaţa a avut un trai plin de greutăţi şi chiar şi la bătrâneţe soarta a fost nemiloasă cu o femeie de 86 de ani dintr-o localitate de lângă Arad. Luni seara, a murit carbonizată într-un incendiu pe care fiica ei l-ar fi provocat – neintenţionat.

A vrut să aprindă lemnele în soba, dar a folosit benzină şi aşa a declanşat focul pe care până şi pompierii l-au stăpânit cu greu.

Fiica bătrânei – în vârstă de 61 de ani – a reuşit să se salveze din flăcări, dar este internată la spital cu arsuri grave şi are şanse minime de supravieţuire.

Luni seara, vecinii au văzut flăcările imense care înghiţeau casă. Au sunat speriaţi la pompieri şi, în acelaşi timp, au încercat cu găleţile să stingă focul. N-au avut însă nicio şansă în fata incendiului puternic

Vecină: „Când am ieşit a fost numai foc, numai foc. Neli strigă, fata babei arse, arde mama în foc, arde mama în foc… Eu am fugit acolo, dar când am avzut pe coridorul acela lung că-i foc, cine să se bage acolo? Eu n-am avut curaj!”

Bătrâna de 86 de ani – imobilizată la pat – n-a avut scăpare. Fiica ei, în vârstă de 61 de ani, a fost transportată la spital, iar viaţa ei este în pericol, spun medicii.

Radu Bitang, medic SMURD Arad: „Am găsit două victime. Prima, în stare foarte gravă, cu arsuri multiple la nivelul fetei, toracelui, mâinilor, iar a doua, din păcate, a decedat.”

Incendiul, spun vecinii, a fost provocat din greşeală tocmai de femeia care este pe moarte la spital. Ar fi încercat să aprindă focul cu benzină.

Vecin: „N-a ştiut că-i benzină şi a scăpat… Când a izbucnit, a scăpat sticlă din mână şi luat foc. Cealaltă a fugit, săraca, dar bătrâna a rămas înăuntru.”

Nepotul victimei: „După pat la ele am pus o sticlă de rezervă de benzină… Şi eu poate eram beat, n-am judecat. Ea a luat în loc de ulei, sticlă cu benzină… I s-a aprins în mână.”

Incendiul ameninţa să se extindă şi la proprietăţile vecine.

Pompierii au reuşit să stingă totuşi focul după aproape două ore. Din casa celor două femei n-au mai rămas decât ruine, iar locuinţa nu are asigurare.

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments