Depozitele bancare din Grecia au scăzut în februarie la minimul ultimilor 10 ani

0
91

Depozitele bancare din Grecia au scăzut în februarie la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, din cauza blocajului politic dintre guvernul elen şi creditorii ţării, care sporeşte riscul unei ieşiri a ţării din zona euro.

Date publicate de Banca Greciei arată că depozitele populaţiei şi companiilor au scăzut luna trecută cu 5%, la 140,5 miliarde de euro, cel mai redus nivel atins după martie 2005, scrie Bloomberg.

 

Grecii au retras circa 23,8 miliarde de euro din sistemul bancar în ultimele trei luni, respectiv 15% din baza totală a depozitelor.

Băncile din Grecia depind de facilitatea de urgenţă ELA Emergency Liquidity Assistance, controlată de Banca Centrală Europeană, pentru a face faţă retragerilor de fonduri.

 

Creditorii din zona euro ai Greciei au dat termen până luni guvernului condus de Alexis Tsipras, venit la putere în ianuarie cu un program anti-austeritate, pentru a prezenta un plan economic detaliat pentru deblocarea fondurilor de susţinere financiară.

BCE a suplimentat din nou miercuri plafonul pentru fondurile disponibile băncilor elene prin programul ELA, urcând plafonul cu circa 1 miliard de euro, la peste 71 miliarde de euro.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments