Consiliul Național al Minorității Naționale Române (CNMNR) a finalizat joi acțiunea de distribuire a manualelor școlare de limba română copiilor din școlile din Timoc, Morava și sudul Dunării.
Consiliul Național al Minorității Naționale Române (CNMNR) a finalizat joi acțiunea de distribuire a manualelor școlare de limba română copiilor din școlile din Timoc, Morava și sudul Dunării, a declarat pentru AGERPRES secretarul acestuia, Marcel Drăgan.
Potrivit Consiliul Național al Minorității Naționale Române (CNMNR), au beneficiat de cărți 206 elevi din clasele primare, gimnaziale și liceale din 12 localități din regiunile istorice precizate și care studiază, opțional, în afara cursurilor obligatorii anului de învățământ 2014-2015, Limba Română cu elemente de cultură națională. „Aceste manuale ne-au fost donate de Centrul Cultural din Azerbaidjan al cărui sediu se află la Belgrad. Ele au fost tipărite sub supravegherea Institutului de Manuale din Serbia”, a precizat secretarul CNMNR, marcel Drăgan, pentru Agerpres.
Reprezentantul CNMNR a mai afirmat că valoare totală a manualelor donate elevilor care frecventează cursurile în limba română pe întregul teritoriu al Republicii Serbia se ridică la peste 3.500 euro. „Am repartizat manualele prin departamentul nostru de învățământ centrelor școlare din orașele Kladovo, Zajcear și Pozareovaț. De asemenea, fiecare elev beneficiar al unui manual a mai primit ca material didactic și caiete de lucru și gramatici”, a spus Drăgan.
El a mai adăugat că, în perioada care urmează, și câteva școli din Voivodina și din estul Voivodinei vor primi Abecedare și Cartea de citire, de acestea beneficiind în jur de 360 de elevi din clasele I, manuale pe care le vor utiliza în anul școlar 2015-2016, potrivit Agerpres.
Drăgan a fost de părere că, dacă în anul 2013, CNMNR nu ar fi implementat un proiect-pilot de învățare a limbii române în Serbia de nord-est, în valoare de aproape 2,5 milioane dinari și în care au fost cuprinși peste 400 de copii, ,,limba română ar fi continuat să nu fie studiată’, fapt care „ar fi accentuat procesul de deznaționalizare și ar fi pus în pericol identitatea etnicilor români”. Acțiunea de donare a manualelor școlare și a materialelor didactice a fost sprijinită de Ambasada României la Belgrad.
Sursa: rtv