Poate că ai auzit spunându-se că nu este foarte sănătos să bei apa în timp ce mănânci. Să fie oare aşa, sau nu?
Iată ce spun nutriţioniştii.
Ce se întâmplă în corp când mănânci
Când mănânci, corpul uman desfăşoară o serie de procese:
– gura creează saliva, care conţine enzime digestive. Ele ajută la “dizolvarea” hranei.
– stomacul creează sucuri gastrice care vor distruge potenţiale bacterii şi vor continua procesul de dizolvare al hranei pe care o împing către intestine.
– ficatul “absoarbe” substanţele hrănitoare ajunse din mâncare în sânge şi le “împinge” către celelalte zone ale corpului. Ficatul hotărăşte dacă utilizează aceste substanţe “acum” sau “mai târziu”, în funcţie de necesităţile corpului. Pentru a îndeplini toate aceste sarcini, ficatul are nevoie de apă.
Când bem apă?
Că e bine şi chiar indicat să bem apa e clar. Părerile sunt, însă, împărţite când vine vorba despre momentul în care ar fi cel mai bine să o bem: înainte, în timpul sau după masă?
Unii nutriţionişti spun că indicat este să bei apă cu cel puţin 30 de minute înainte de masă sau la cel puţin 30 de minute după ce ai mâncat. Ei argumentează cu faptul că apa băută în timpul mesei “diluează” aciziii şi enzimele din aparatul digestiv, încetinind astfel procesul. Fără o digestie corespunzătoare, se aculumuleaza în organism toxine. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă bei alcool, băuturi carbogazoase şi sucuri. Ele inhiba producţia de salivă şi astfel mâncarea nu ajunge în stomac la parametri optimi. Acest lucru s-ar traduce prin stări fizice de rău: balonare, crampe etc.
Dacă se bea apă cu 30 de minute înainte de masă, organismul este hidratat, stomacul, ficatul şi celelalte organe interne sunt “în formă” şi pregătite pentru a prelucra mâncarea.
Este important de ştiut faptul că dacă bei apa în timpul mesei este mai puţin periculos decât nu a bea apă deloc. Dacă nu ai băut apă înainte de masă, poţi lua un păhărel mic de apă, pentru că mâncarea venită pe un fond de deshidratare duce la încetinirea digestiei.
Alţi specialişti spun că nu contează când bei apă. Important este să o bei, lipsa ei îngreunând digestia şi contribuind la apariţia constipaţiei. Ei argumentează prin faptul că dacă bei apa în timp ce mănânci, mâncarea se dezintegrează mai repede şi astfel nutrienţii sunt absorbiţi mai repede în sânge.
Importantă este, de asemenea, şi temperatura apei. Ea nu trebuie să fie mai caldă sau mai rece decât temperatura preparatului respectiv. În ceea ce priveşte cantitatea de apă băută, aceasta ar trebuie să fie suficient de mică pentru a nu dilua sucurile gastrice.
Ponturi
– bea apă pe tot parcursul zilei, astfel încât să fii hidratat
– dacă trebuie să bei ceva în timpul mesei, ai grijă să nu fie alcool, băuturi carbogazoase sau sucuri
– nu bea mai mult de un păhărel de apă în timpul mesei
– bea apă cu 30 de minute înainte sau la 30 de minute după ce ai mâncat.
– ascultă-ţi corpul. Dacă ai făcut ceva şi apoi ţi-a fost rău (balonare, gaze, constipaţie), evita să mai faci acelaşi lucru data viitoare.
Sursa: sfatulaprintilor