EXPLOZIE la o mină din Donețk. Cel puţin 30 de oameni au murit şi alţi 70 sunt blocaţi sub pământ

0
69

Cel puţin 30 de persoane au murit şi cel puţin 70 sunt încă blocat sub pământ, în urma exploziei la mina din Donetsk, a declarat Vladimir Tsymbalenko, şeful direcţiei de siguranţă din industria minieră locală.

„Cel puţin 30 de oameni au murit. Salvatorii încă nu au ajuns la locul exploziei, în acest moment trebuie să aerisească mina şi apoi vor coborî”, a explicat Tsymbalenko, conform Sky News.

O explozie fatală a avut loc în mina Zasyadko din Donetsk, relatează Russia Today.

În mină se aflau cel puţin 73 de persoane, conform Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din republica auto-proclamată Donetsk.
 
Deşi ministerul a anunţat că sunt cel puţin 73 de persoane în subteran, sindicatul minerilor a raportat o cifră de 207 oameni care se aflau sub pământ la momentul incidentului.
 
Din primele informaţii, cel puţin o persoană a murit şi alte 14 au fost grav rănite. De asemenea, din investigaţiile preliminare reiese că explozia a avut loc din cauza unei acumulări de gaze.
 
Industrie extractivă şi de prelucare a cărbunelui este una din cele mai mari din regiune, în care sunt aproximativ 500.000 de lucrători.

 

 

 

 

 

Sursa: antena3

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments