Fermierii din România, afectaţi de eliminarea cotei de lapte din UE. Ce ar trebui să facă pentru a rezista pe piaţă

0
69

Uniunea Europeană renunţă, de la 1 aprilie, la sistemul cotelor în domeniul lactatelor, astfel că marii producători europeni vor fi liberi să producă oricât de mult şi vor exporta produsele şi pe piaţa din România.

Dispariţia cotei de lapte îi va afecta pe micii producători din ţara noastră, iar singura soluţie pentru ca aceştia să nu fie eliminaţi de pe piaţă ar fi organizarea lor în asociaţii puternice.

Cota de lapte a fost introdusă tocmai pentru că ţări ca Franţa, Germania sau Olanda aveau producţii foarte mari de lapte care influenţau piaţa din Europa. Ca să nu fie afectaţi de eliminarea cotei din domeniul lactatelor, fermierii români ar trebui să se unească în asociaţii puternice. În judeţul Harghita, sistemul deja funcţionează.

Asociaţiile fermierilor pot accesa fonduri europene, pot colecta laptele, pot să achiziţioneze instalaţii de muls performante pentru obţinerea laptelui şi pot încheia contracte avantajoase pe pieţele de desfacere.

Specialiştii spun că micii producători de lapte ar trebui să înfiinţeze mici fabrici locale pentru prelucrarea laptelui, ca să poată face faţă companiilor multinaţionale, care odată cota de lapte eliminată, pot recurge la importuri masive din alte state europene.

 

 

 

 

 

 

Sursa: antena3

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments