Fostul patron al echipei de fotbal Unirea Urziceni, Dumitru Bucşaru, a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore. El ar fi vândut, fără drept, diverse bunuri dintr-un complex imobiliar pe care îl ridicase în apropiere de Bucureşti. Complexul era în faliment şi Bucşaru nu ar fi avut aprobarea lichidatorului judiciar ca să facă asemenea tranzacţii.
În 2013-2014, Dumitru Bucşaru împreună cu doi dintre asociaţii săi au contractat un împrumut de 30 de milioane de euro pentru continuarea la complexul rezidenţial pe care îl deţine în apropierea Capitalei. Doar că firma a intrat în insolvenţă şi adminstrarea ei a fost preluată de un lichidator judiciar.
Imediat ce a intrat în posesia banilor, Dumitru Bucşaru a investit banii în instalaţii termice şi sanitare pe care le-a instalat în casele abia construite. După un timp însă, le-a îndepărtat şi vândut, fără a avea acordul lichidatorului judiciar.
Toată operaţiunea a fost ordonată de Bucşaru, susţin anchetatorii. El este acum acuzat că a vândut bunuri ale firmei fără acordul lichidatorului judiciar, dar şi de distrugere. El a şi vândut căteva dintre imobile, doar că înainte le-a trecut pe numele unor apropiaţi, pentru a ascunde adevăratul proprietar.
În această dimineaţă, poliţiştii au efectuat 7 percheziţii la societăţile comerciale ale unor persoane suspectate de bancrută frauduloasă şi distrugere. Prejudiciul în cauză este de 1,5 milioane de lei.
Despre Dumitru Bucşaru s-a vorbit pentru prima dată în anul 2005, atunci când i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să îl susţină în plata unor datorii de 110 milioane de lei noi de la CFR. „Domnule ministru Dobre, rog analizaţi şi rezolvare legală, a fost rezoluţia lui Traian Băsescu”.
În 2008, Bucşaru a început construcţia complexului rezidenţial. A intrat şi în fotbal, ca patron al echipei Unirea Urziceni. Echipa a câştigat campionatul, a încasat în jur de 20 de milioane de euro din competiţiile europene. Anul viitor, echipa a retrogradat şi apoi a fost desfiinţatî. În 2011, a intrat în insolvenţă şi firma sa de construcţii.
Sursa: tvr