Ieșean de 70 de ani, decedat din cauza gripei. Septuagenarul suferea și de o afecțiunea pulmonară cronică

0
74

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a confirmat că încă un bărbat a decedat în judeţul Iaşi, după ce contactase virusul gripal AH1. Pacientul în vârstă de 70 de ani nu era vaccinat împotriva gripei de sezon şi conform specialiştilor avea mai multe afecţiuni care, pe fondul organismului slăbit, nu au mai putut fi controlate.

 

„Pacientul suferea de o afectare pulmonară cronică, respectiv BPOC (Bronhopneumopatie cronică obstructivă), iar acesta a fost unul dintre factorii majori care au dus la deces“, a precizat dr. Irina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi.

 

La nivel naţional au fost comunicate, în perioada 23.02 – 01.03, alte 11 noi decese provocate de virusul gripal, iar astfel numărul total de victime a ajuns la 23. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, erau înregistrate doar nouă decese provocate de gripă.

 

Potrivit centrului, de la începutul sezonului rece şi până la data de 1 martie au fost diagnosticate 41 de persoane cu gripă provocată de virusul AH1N1, alte 57 de persoane au contactat virusul gripal AH3 şi încă 16 au făcut gripă provocată de virusul B. Astfel Iaşul rămâne pe locul trei, la nivel de ţară, cu 114 cazuri de gripă confirmate, după Constanţa şi Bucureşti.

 

„Activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, cu extindere regională în zona sudică (Constanţa, Bucureşti, Călăraşi, Olt, Dolj), în zona de nord şi de est (Iaşi, Suceava, Bacău, Buzău, Neamţ, Vrancea, Galaţi), cu focare locale (judeţul Sibiu) şi cu cazuri sporadice în unele judeţe, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute fiind mai crescută decât în săptămâna precedentă şi depăşind intervalul aşteptat. La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost de 136.549, cu 8,6% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă“, arată CNSCBT.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments