„Vreau să fiu un copil extraordinar”, a afirmat un băieţel de 11 ani din China, când a decis să-şi doneze organele după moarte.
Dorinţa lui Liang Yaoyi, diagnosticat cu o tumoare pe creier, de a da viaţa altora, s-a îndeplinit în ultima zi din viaţa lui, relatează Huffington Post. O imagine emoţionantă circula pe internet, în care mai mulţi medici din Shenzhen, China, fac o plecăciune în faţa trupului fără viaţă al copilului decedat din cauza unei tumori pe creier. În spate, mama acestuia apare plângând.
Liang a fost diagnosticat la vârsta de 9 ani. La început s-a simţit ameţit, apoi a avut probleme de echilibru. Ajuns la spital, medicii i-au dat vestea îngrozitoare. Înainte să moară, băiatul i-a spus mamei sale, Li Qun, că vrea să-şi doneze organele.
„Mulţi oameni fac lucruri extraordinare în lume. Sunt grozavi şi vreau şi eu să fiu un copil extraordinar”, i-a spus Liang mamei sale.
Aceasta i-a respectat dorinţa, astfel că medicii au putut preleva din corpul acestuia rinichii şi ficatul pentru transplant.
Sursa: stirileprotv