Eclipsă totală de Soare, cea mai mare vizibilă din Europa din 1999, ce va avea loc vineri, 20 martie 2015, la ora 9,45 GMT (11,45 ora Bucureştiului) stârneşte îngrijorarea în rândurile furnizorilor de energie electrică.
În funcţie de zonă, se estimează că eclipsa va bloca 98% din lumină solară, după cum se va petrece în Scoţia, sau 85%, cât se aşteaptă în regiunea londoneză. Din această cauză, industria producătoare de energie solară britanică este preocupată de faptul că s-ar putea produce întreruperi ale furnizării curentului electric la consumatori.
Pentru a contracara deficitul de energie electrică şi a face faţa problemelor ce pot apărea, operatorii britanici au dezvoltat un plan de acţiune, coodonat cu reţeaua europeană European Network of Transmission System Operators for Electricity
„În 30 de minute energia electrică produsă de instalaţiile solare va scădea de la 17,5 GWh la 6,2 GWh, apoi va creşte la 24,6 GWh, acest lucru înseamnă că în intervalul respectiv sistemul energetic va trebui să facă faţă unei pierderi de aproximativ 10,5 GWh, apoi va trebui să suporte o sarcină de 15 GWh în plus”, a declarat pentru Financial Times Patrick Graichen, directorul executiv al unui think-thank din Berlin, care studiază problemele energiei regenerabile.
Eclipsa de soare este privită ca un test de stres pentru sistemul energetic britanic, dar „nu există niciun motiv de panică, existând surse alternative de energie, pe combustibili clasici sau cele hidroelectrice”, a declarat pentru CNBC John Meyer, un analist al unei societăţi londoneze de brokeraj energetic.
Sursa: jurnalul