Inspecția Judiciară ia la puricat activitatea DIICOT pentru toată perioada în care Crima Organizată a fost condusă de Alina Bica

0
83

Inspectorii judiciari vor verifica începând de luni eficienţa managerială şi modul în care angajaţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi-au îndeplinit atribuţiile.

 

Controlul, care se va încheia pe 27 martie, va avea loc la Structura centrală a unităţii din Ministerul Public, informează Mediafax.

 

Potrivit reprezentanţilor Inspecţiei Judiciare, activitatea Structurii centrale a DIICOT urmează să fie analizată de şase inspectori.

 

Verificări similare vor fi făcute și la DIICOT Suceava, unde vor fi trimişi doi angajaţi ai Inspecţiei Judiciare.

 

Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare au precizat că activitatea Structurii centrale a DIICOT nu a mai fost verificată din anul 2006.

 

Pe 2 martie, ministerul Justiţiei a demarat procedura de selecţie a viitorului procuror-şef al DIICOT, după ce funcţia a rămas vacantă în urma arestării Alinei Bica în dosarul de corupţie privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.

 

La conducerea Direcției se află, interimar, procurorul şef adjunct, Giorgiana Hosu.

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments