Curtea de arbitraj din Sankt-Petersburg a emis marţi un ordin care permite evacuarea consulatului polonez din cauza datoriilor neplătite, relatează agenţia Tass. În ultimii 20 de ani, diplomaţii polonezi nu au plătit chiria. Valoarea totală a notei de plată a ajuns la 1,2 milioane de dolari, sumă calculată pe ultimii trei ani, aceasta fiind perioada maximă pentru care pot fi recuperaţi banii conform legii.
„Emiterea ordinului nu înseamnă că lichidatorii vor fi implicaţi în mod automat”, a declarat Andrei Cernih, şeful echipei juridice a Inpredservis, compania de stat care deserveşte misiunile străine.
Compania a trimis o propunere consulatului general al Poloniei de reluare a negocierilor pentru căutarea unei soluţii diplomatice la această problemă, a declarat el. adăugând că nu a primit niciun răspuns până în prezent.
Consulatul polonez refuză să comenteze situaţia.
În februarie, tribunalul a ordonat consulatului general polonez să îşi achite datoria.
Reclamantul susţine că Uniunea Sovietică şi Polonia au semnat un acord interguvernamental în 1983, în conformitate cu care două clădiri au fost ocupate de consulatul general. Totuşi, Polonia s-a retras din acord unilateral în 1993 şi nu s-a convenit asupra unei noi chirii de atunci.
(Sursa: independent.md)