Liviu Dragnea: Cererea de arestare a lui Vâlcov este o lovitură pentru imaginea Guvernului

0
76

Cererea de arestare a ministrului demisionar Darius Vâlcov este o lovitură importantă pentru imaginea Guvernului, care nu-i face „bucuroşi” pe membrii acestuia, a declarat preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea. El a adăugat însă că, până la urmă, rămâne ceea ce face Executivul pentru societate.

 

„E o lovitură importantă, nu e ceva care să ne facă să fim bucuroşi, dar, până la urmă, rămâne ceea ce face Guvernul pentru economie, pentru societate, pentru România în general şi, până acum, Guvernul a făcut lucruri bune. Acum, din nefericire, exact când promovăm Codul Fiscal, s-a întâmplat şi acest necaz cu Darius Vâlcov, dar cu Codul Fiscal mergem înainte”, a spus Liviu Dragnea.

 

În opinia sa, nu trebuie amânate discuţiile privind Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, iar şedinţa de Guvern convocată pentru luni va avea loc conform programului stabilit.

 

Întrebat de ce a fost acceptată demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru, deşi premierul afirmase iniţial că îl va menţine în Guvern până când vor fi adoptate Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, Liviu Dragnea a răspuns: „E o nouă situaţie şi probabil că Darius nu mai are starea interioară necesară să poată să gestioneze lucrurile astea, să poată să se gândească în mod serios la ele”.

 

El a precizat că prim-ministrul va găsi în perioada imediată o propunere pentru un nou ministru, pe care i-o va prezenta preşedintelui Klaus Iohannis.

 

„Nu s-a stabilit să fie neapărat din partid sau neapărat tehnocrat, trebuie să fie un om care să poată gestiona în continuare discuţiile din Parlament pe Codul Fiscal, care este proiectul nostru major, al Guvernului Ponta, şi care să fie un bun ministru. Este un minister greu şi nu ne jucăm”, a conchis Liviu Dragnea.

 

Victor Ponta a anunţat anterior că a aprobat demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru al Finanţelor, având în vedere cererea DNA de arestare a acestuia, şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui o propunere pentru acest portofoliu.

 

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

 

Duminică, Darius Vâlcov i-a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Victor Ponta a precizat atunci că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod fiscal.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments