Mai mulţi medici români vor pleca mâine în Ucraina să trieze şi să trateze răniţii – soldaţi şi civili – din conflictele sângeroase din ţara lor. Declaraţia aparţine ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, care a asistat astăzi la exerciţiul militar româno-american de la Galaţi.
Potrivit Ministrului Apărării, echipa medicală va pleca la Kiev, într-o acţiune umanitară, pentru a acorda îngrijiri răniţilor.
După ce vor ajunge în spitalele din Ucraina, medicii români vor face o triere a răniţilor şi, în funcţie de gravitatea lor, o parte din aceştia vor fi aduşi pentru a fi trataţi în spitalele militare din România.
Nu este prima acţiune de acest fel făcută de doctorii români. Anul trecut, în martie, medici SMURD, asistente, dar şi medici militari au adus 11 ucraineni răniţi în patru spitale din Bucureşti pentru a fi îngrijiţi, iar unii dintre ei au fost operaţi.
În urmă cu o săptămână, preşedintele Klaus Iohannis anunţa, ca urmarea vizitei sale la Kiev, că România va oferi ajutor medical soldaţilor ucraineni răniţi în luptele cu miliţiile separatiste pro-ruse.
(Sursa: digi24.ro)