Ieftinirea medicamentelor de la 1 aprilie a fost o păcăleală. Preţurile vor scădea abia de la 1 iulie, pentru că legea nu permite modificări decât o dată la trei luni. O altă problemă este că producătorii de medicamente cer scoaterea unor tratamente vitale din lista compensatelor. Astfel, milioane de români care suferă de boli cardiace, gastrice sau infecţioase ar putea plăti şi de zece ori mai mult pentru medicamente.
Paradoxal, ieftinirea medicamentelor ar putea aduce probleme pentru milioane de bolnavi. Ca să-şi reducă pierderile, unii producători au cerut deja scoaterea unor medicamente din lista de compensate. Astfel, costurile tratamentelor pentru boli cardiovasculare, gastrice sau infecţioase vor fi suportate integral de bolnavi. De exemplu, un cardiac ar putea să plătească anual 432 de lei, în loc de 44 de lei, cât îl costă acum terapia compensată.
Liviu Mihai, vicepreşedintele producătorilor români de medicamente generice: „Aşa cum aţi văzut sunt companii care au solicitat ele scoaterea produselor proprii din lista de compensate şi ajung să dea înapoi statului mai mult decât le plăteşte statul pentru medicamente”.
Anunţată pentru jumătatea lunii aprilie, ieftinirea medicamentelor ar putea fi amânată pentru 1 iulie. Lista de preţuri se poate actualiza doar o dată la trei luni, iar modificarea nu ar fi acum în termenul legal.
Mihaela Udrea, director de politici farmaceutice în Ministerul Sănătăţii: „Pentru a interpreta juridic corect, aceste ordine sunt trimestriale”.
În această situaţie, farmaciştii amână refacerea stocurilor de medicamente.
Dumitru Lupuliasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România: „Farmaciile vor fi afectate in sensul în care, dacă se face o recalculare a preţurilor cu procente foarte mici în jos, toată pierderea respectivă va fi suportată de către farmacie”.
Deşi 20 martie era termenul-limită, mai bine de jumătate dintre producători nu au depus dosarele cu preţurile recalculate la nivel minim.
În România, piaţa medicamentelor este o afacere ca o vitamină pentru cei care o administrează. Statisticile arată că, la fiecare două zile, un român ia o pastilă. Cel mai căutat medicament, cu peste 10 milioane de comprimate vândute anual, este algocalminul. Cele peste 4.700 de medicamente care se găsesc pe piaţa de la noi se vând în aproape 8.700 de farmacii, cu un sfert mai multe decât ar fi necesar. Iar în tot acest context, 73% dintre români îşi administrează singuri medicamente, fără recomandarea unui doctor.
(Sursa: digi24.ro)