Medicii din România au ajuns în elita transplantului hepatic. Trei dintre ei sunt supravieţuitori ai tragediei din Apuseni

0
102

România va avea o echipă de elită în chirurgia generală şi transplant hepatic. 30 de specialişti s-au perfecţionat pentru cele mai dificile operaţii la ficat, cai biliare şi pancreas.

Printre ei se numără şi chirurgii care au supravieţuit accidentului aviatic din munţii Apuseni, de anul trecut. După 2 ani de pregătire, medicii vor putea face independent prelevări şi chiar transplanturi de ficat. În România, în ultimii 15 ani, 650 de bolnavi au fost salvaţi după asemenea intervenţii.

La un an de la tragedia din munţii Apuseni, 3 dintre supravieţuitorii accidentului, doctorii Radu Zamfir, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, fac parte din prima generaţie de doctori supraspecializati în chirurgia de pancreas, cai biliare şi ficat. De altfel, până şi misiunea medicală care s-a transformat în tragedia din Apuseni făcea parte din această pregătire de 2 ani.

Nouă specializare le va permite acestor medici şi altor câtorva zeci de absolvenţi ai aceluiaşi curs, care au mulţi ani de experienţă, să poată face operaţii complicate. Cu atât mai mult cu cât numărul cancerelor de ficat, cai biliare şi pancreas e în creştere.

Aceste cursuri se adresează tuturor medicilor cu experienţă care vor să înveţe să facă şi prelevări şi transplant hepatic.

„Costurile per medic ajung la 3.000 de lei, plătite de spital. Cei care vor să facă pregătire individuală îşi pot acoperi costurile”, a spus Cristi Vlădescu.

„Chirurgi mai buni, calificare specifică pentru aceasta patologie, chiar şi cu importanţa medico-legală”, a spus doctorul Irinel Popescu.

În ultimii 15 ani, la Institutul Fundeni, au fost făcute peste 650 de transplanturi de ficat.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments