De peste 24 de ore, 450 de mineri stau în semn de protest în subteranul minei de uraniu de la Crucea, judeţul Suceava.
Ei spun că protocolul semnat la sfârşitul lunii ianuarie cu Ministerul Energiei nu a fost respectat şi cer salarii mărite. Proteste au fost şi la Feldioara, în judeţul Braşov, unde se prelucrează uraniul. Marţi ministrul a făcut o nouă promisiune, iar doi directori ai Companiei Naţionale a Uraniului au demisionat.
„Cu 10 milioane rest de plată nu se poate trăi. Femeia e bolnavă acasă, doi copii la şcoală, cu ce să trăieşti, cu 10 milioane?”, a întrebat unul dintre minerii blocaţi în subteran.
Minerii spun că n-au de gând să iasă din mină până când nu-şi văd salariile mărite. Ministrul Energiei le-a promis mărirea salariilor deocamdată cu 300 de lei. Promisiuni au auzit însă şi la sfârşitul lunii ianuarie, când au protestat timp de o săptămână.
Atunci a fost semnat un protocol cu ministerul care reglementa mărirea salariilor începând cu 1 februarie, act ce nu a fost respectat.
Depăşit de situaţie, directorul sucursalei Suceava a Companiei Naţionale a Uraniului a demisionat marţi, la fel şi directorul general de la Bucureşti. Minerii nu au fost însă impresionaţi şi au decis să rămână în subteran şi să-şi continue protestul.
Sursa: stirileprotv