Ministrul german de Externe, primit de Iohannis la Cotroceni

0
57

Președintele Klaus Iohannis îl va primi, luni dimineață, la Palatul Cotroceni, pe ministrul de Externe al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, care vine într-o vizită oficială în țara noastră, cei doi oficiali urmând să participe în cursul după-amiezii și la o expoziție dedicată minorității germane ce va fi vernisată la Palatul Brukenthal din Sibiu.

Potrivit programului oficial al șefului statului anunțat duminică de Administrația Prezidențială, primirea oficialului german la Palatul Cotroceni va avea loc de la ora 10:30.

De asemenea, vernisajul expoziției „Minoritatea germană din România — trecut și prezent în Europa unită” de la Muzeul Brukenthal din Sibiu va avea loc la ora 17:00.

Ministrul Frank-Walter Steinmeier întreprinde luni, 9 martie, o vizită oficială în Romania, el având programate întâlniri și cu premierul Victor Ponta și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Steinmeier va participa și la inaugurarea unei noi investiții a unei companii germane și va vizita Sibiul, unde va primi titlul de cetățean de onoare și va mai participa, de asemenea, la manifestarea festivă a Forumului Democrat al Germanilor din România, care sărbătorește 25 de ani de existență.

 

 

 

 

 

 

Sursa: realitatea

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments