Mormântul păzitorului unui templu străvechi descoperit în Egipt. "Mormântul conţine numeroase scene uluitoare"

0
76

Un mormânt străvechi care aparţine lui Amenhotep, păzitorul templului dedicat zeului egiptean Amun, a fost descoperit în partea sudică a complexului Luxor, a anunţat marţi Ministerul Antichităţilor din Egipt, citat de Reuters.

Potrivit autorităţilor locale, acel mormânt datează cel mai probabil din timpul celei de-a XVIII-a dinastii egiptene (1543 – 1292 î.e.n.).

Fotografiile prezentate de ministerul egiptean arată un mormânt pictat în nuanţe puternice de galben şi maro şi decorat cu numeroase hieroglife.

„Mormântul conţine numeroase scene uluitoare, realizate în culori intense, cu vopsea şi ghips”, a declarat Mamdouh Eldamaty, ministrul egiptean pentru Antichităţi.

„Multe dintre scene îi prezintă pe posesorul mormântului şi pe soţia lui, în faţa unei mese îmbelşugate, dar şi reprezentări ale unei zeiţe care hrăneşte un copil regal, alături de scene din viaţa de zi cu zi”, a adăugat oficialul egiptean.

Mormântul a fost descoperit de o echipă de arheologi americani şi egipteni în complexul Luxor, aflat la 700 de kilometri de Cairo.

Totuşi, locul în care îşi doarme somnul de veci acel paznic al templului a fost vandalizat, din motive rămase necunoscute.

„Mormântul, care are forma literei T, a fost vandalizat deliberat în timpuri străvechi”, a spus Sultan Eid, administratorul general al regiunii Egiptul Superior.

„Numele şi titlurile posesorului mormântului, anumite texte cu hieroglife şi anumite scene, pe lângă numele zeului Amun au fost şterse în mod deliberat”, a adăugat Sultan Eid.

Mamdouh Eldamaty a precizat într-o declaraţie de presă separată că o reşedinţă de odihnă ce a aparţinut faraonului Tutmes al II-lea, care a făcut parte tot din a XVIII-a dinastie egipteană, a fost descoperită în provincia Ismailia din regiunea Canalului de Suez.

 

 

 

 

 

 

Sursa: descopera

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments