Sancţiunile pentru Rusia ar putea pune Germania la plată. Compania de tehnologie militară Rheinmettal cere Germaniei despăgubiri de 120 de milioare de euro fiindcă i s-a interzis să exporte echipamente de luptă în Rusia.
Germanii cer să li se compenseze pierderile după ce guvernul nu le-a mai permis să construiască un centru foarte performant de simulare de luptă în Rusia. Înţelegerea s-a făcut în 2011 şi a fost aprobată atunci de autorităţile germane. Compania a produs echipamentele necesare, dar în ultimul moment livrarea a fost interzisă ca răspuns la violenţele din estul Ucrainei.
Practic s-a mers peste sancţiunile oficiale, care interzic încheierea unor noi contracte militare, şi s-a blocat o înţelegere mai veche, care ar fi însemnat însă echiparea Rusiei cu tehnologie mai avansată decât a multor ţări europene.
Dar Rheinmettal a pierdut un contract major, care s-a văzut şi în rezultatele companiei. Profitul a intrat la apă şi în plus a fost dată în judecată de Ministerul rus al Apărarii.
Centrul trebuia să fie dat în folosinţă la sfârșitul anului trecut şi urma să antreneze 30 de mii de soldaţi pe an.
(Sursa: digi24.ro)