Nouă parlamentari vor să modifice legea ANI care sancţionează incompatibilităţile şi conflictele de interese. Astfel, aleşii vor ca interdicţia de ocupare a unei poziţii publice timp de trei ani să funcţioneze doar pentru funcţiile în care au fost găsiți incompatibili. De exemplu, un deputat care a fost în incompatibilitate pe vremea când era primar, ar trebui să rămână în continuare deputat şi să nu mai aibă dreptul de a fi primar. Judecătorii constituţionali au dat deja o hotărâre în care au stabilit că incompatibilii nu mai au acces în nicio altă funcţie publică.
Cei nouă deputaţi care vor să-i scape pe toţi aleşii de interdicţia de a obţine o funcţie publică după un proces de incompatibilitat sunt de la PSD, UDMR şi minorităţi. Ei spun că unui parlamentar, spre exemplu, găsit incompatibil, ar trebui să-i fie ridicată interdicţia ocupării altor funcţii în afară de cea de parlamentar. Şi este, spun iniţiatorii, doar o clarificare a sensului sintagmei „aceeaşi funcţie” din prevederile legii ANI. Sintagma face referire la sancţiunea pentru incompatibili, fără vreo diferenţă între tipul funcţiilor.
„Pentru mine ca maghiar e foarte interesant că românii nu înţeleg ce sens are cuvântul aceeaşi. Pentru mine este clar că aceeaşi funcţie este aceeaşi funcţie. Adică dacă eu sunt deputat, nu poate fi vorba de o funcţie de a mea de acum 24 de ani de consilier local. Cel puţin pentru mintea mea, aşa cum am învăţat eu limba română”, a declarat pentru Digi24 Marton Arpad, deputat UDMR.
Incorectă vede legea actuală şi senatorul conservator Cristiana Anghel:
„Multe, multe legi şi multe articole au trecut uite aşa, ridicând degetul şi oamenii necitind ce scriu acolo. Nu există niciun termen. Adică o instituţie precum A.N.I se poate întoarce şi cu 20 de ani înapoi. Nu se poate aşa ceva. Adică în Legea judecătorilor avem prescripţie un an de zile şi aici ajungi până la 1990. Că te găseşte că ai fost, că ai făcut o chestie în ’91 să zicem, da? Şi vine şi spune că eşti incompatibil. Păi e posibil aşa ceva? Dar în momentul în care tu ai intrat în Parlament, când ţi-a fost validat mandatul, deci nu mai există chestia aceea. Sunt mulţi care, spre exemplu, au şi uitat că au o societate, au uitat pur şi simplu”, a declarat pentru Digi24 senatorul PC Cristiana Anghel.
Ambele proiecte vor intra în dezbaterea deputaţilor, primii sesizaţi cu această problemă.
Ce spune Curtea Constituțională
La sfârşitul anului 2013, Curtea Constituţională a dispus Parlamentului să clarifice sensul sintagmei „aceeaşi funcţie” din legea ANI. În lipsa unei reacţii, sesizată în vara lui 2014, Curtea a decis din nou să le indice aleşilor exact ce a vrut să spună legiuitorul când a făcut legea ANI: Ar fi de neconceput într-un stat de drept, au spus judecătorii, ca un incompatibil să poată ocupa orice altă funcţie, cu excepţia celei în care se află. Cu alte cuvinte, un consilier local sau judeţean găsit în neregulă de instanţă, timp de trei ani nu mai poate fi nici senator, deputat, primar sau consilier. Doar aşa cel care a greşit poate fi avertizat cu privire la gravitatea faptelor lui. Iar când Curtea Constituţională hotărăşte că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, instanţele şi organele administrative trebuie să se conformeze.
Primul parlamentar care şi-a pierdut mandatul de deputat pe motiv de incompatibilitate a fost Sergiu Andon, iar în instanţe sunt zeci de aleşi locali şi naţionali care se judecă cu inspectorii de integritate pe această temă.
Cum explică CCR sancţiunile pentru incompatibili
(sursă: Decizia CC 418/2014)
„A accepta interpretarea conform căreia unei persoane constatate a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese îi este interzis să mai ocupe doar funcția care a generat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese, putând, în schimb, ocupa orice altă funcție eligibilă, ar pune, practic, la îndemâna categoriilor de persoane vizate de Legea nr.176/2010 un procedeu extrem de simplu de eludare a legii și a aplicabilității sancțiunilor instituite de aceasta, aspect de neconceput într-un stat de drept”.
„(…) în litera și spiritul legii, poate subzista doar interpretarea potrivit căreia o persoană care a ocupat, spre exemplu, funcția de consilier local sau județean și cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau încălcarea regimului privind conflictul de interese nu mai poate ocupa, pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, nicio altă funcție eligibilă (spre exemplu, senator, deputat, primar, consilier local)”.
„ (…) indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, (…) instanțele judecătorești și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei şi să o aplice ca atare.”
(Sursa: digi24.ro)