Oamenii de fotbal aflaţi în închisoare s-au pus serios cu burta pe carte

0
94

George Copos, Gigi Becali, Mihai Stoica, Cristi Borcea sau Gheorghe Popescu se întrec în cărţi scrise în spatele gratiilor. Miza acestor volume “fără număr” este ieşirea mai repede din puşcărie.

Astfel, la o carte scrisă, condamnatul primeşte câte 30 de zile de libertate, aşa că toţi oamenii de fotbal aflaţi în puşcărie s-au pus cu burta pe carte. Adică scriu non-stop. Băi, frate, toţi condamnaţii din lumea fotbalului s-au făcut scriitori în penitenciar. E de râsul curcilor, o să ne trezim peste câţiva ani cu o adevărată bibliotecă a deţinuţilor, iar copiii noştri vor citi cărţile puşcăriaşilor. Vor ajunge cărţile lui Copos, Becali şi Borcea mai numeroase decât ale lui Eminescu, Creangă sau Caragiale”, a răbufnit Miron Cozma, fost preşedinte al echipei Jiul Petroşani la mijlocul anilor ‘90. Această situaţie ilară a fost comentată şi de Dumitru Dragomir.

“După Revoluţia din 1989, scriitorii au dispărut ca măgarul în ceaţă, aşa că s-au apucat să scrie ăştia din puşcărie. Mâinepoimâine, o să se înfiinţeze Biblioteca «Bastiliei» (n.r. – celebra închisoare din Paris)”, a precizat, pentru Libertatea, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

George Copos, lider autoritar

Mitică Dragomir a continuat, glumind pe seama “scriitorilor” cu gratii la geam: “Bagă ăştia la cărţi ceva de speriat. Scriu mai mult decât citesc!”. Liderul incontestabil al oamenilor de fotbal aflaţi în puşcărie care şi-au publicat creaţiile este George Copos. Fostul patron al Rapidului are nu mai puţin de cinci volume în CV şi se pare că nu se va opri aici. Pe locul doi a “căzut” patronul Stelei, Gigi Becali, cu doar două volume şi un al treilea în lucru, la egalitate perfectă de titluri cu ex-internaţionalul Gică Popescu.

Ei sunt urmaţi în acest inedit clasament de managerul Stelei, Mihai Stoica, cu o carte editată şi una în lucru, şi de Cristi Borcea. În ceea ce-l priveşte pe fostul acţionar de la Dinamo, acesta lucrează intens la prima sa carte. Dar, cu siguranţă, nu şi ultima, ţinând cont de ritmul “infernal” în care se scrie în puşcărie.

Giovani, «prof» de limbi străine

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi patru condamnaţi în “Dosarul transferurilor”, Ioan Becali, Gigi Neţoiu, Victor Becali şi Jean Pădureanu, aceştia îşi “omoară” timpul în închisoare cu alte lucruri. De exemplu, Giovani Becali a ajuns “prof” de limbi străine, el predându- le deţinuţilor lecţii în limba franceză şi italiană.

Fratele său, Victor, e responsabil cu igiena, mai precis, el fiind omul care strânge rufele murdare de la deţinuţi şi le duce la spălătorie. Despre Gigi Neţoiu se vorbeşte că e “rege” în penitenciar, chiar dacă ar fi lucrat ca zidar! În ceea ce-l priveşte pe Jean Pădureanu, fostul şef al Gloriei Bistriţa are probleme de sănătate, el deplasându-se cu ajutorul unui scaun cu rotile.

«Baciul» dă titluri gigantice

Gică Popescu a “furat” startul, fiind primul dintre condamnaţii în “Dosarul transferurilor” care a publicat o carte. Titlul volumului, lung cât o zi de post, este: “Abordări teoretice şi practico- metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară”! “Baciul” a continuat să scrie, editând a doua carte, care are un titlu cât un capitol: “Consideraţii privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel şcolar”. Acum lucrează febril la a treia carte dedicată, de această dată, Generaţiei de Aur.

George tace şi le face

Lui George Copos, planeta i s-a scufundat odată cu pedeapsa de patru ani primită în “Dosarul Loteria I” şi în cel al transferurilor de fotbalişti. Printre lacrimi, fostul patron al Rapidului a avut însă puterea să treacă la treabă. Şi să scrie.

Dar nu aşa la trecerea timpului, ci la normă, mai ceva ca o dactilografă în criză de timp. Şi uite aşa, azi o carte, mâine a doua, Copos a ajuns la prolifica sumă de cinci volume editate în închisoare. Cărţile cu ajutorul cărora taciturnul George Copos speră să iasă mai repede din puşcărie sunt despre turism (patru) şi pe teme istorice (una).

Borcea, «câine până la moarte»

Pentru Cristi Borcea, literatura nu a reprezentat un capitol demn de luat în seamă până când nu a ajuns în spatele gratiilor. “Spuneţi şi voi, ce este mai important? Să câştigi 100.000 de lei pe zi, adică o Dacie şi jumătate la sfârşitul anilor ’80, sau să termini un amărât de liceu?”, se apăra Borcea atunci când era ironizat pentru lipsa de cultură. Acum, însă, omul care a luat bacalaureatul la 26 de ani la un liceu obscur din Fierbinţi (Ilfov) s-a pus pe scris. Prima creaţie va fi, evident, despre Dinamo, Borcea declarându-se “câine până la moarte!”. Asta cu toate că a părăsit acţionariatul grupării roş-albe în 2012.

MM Stoica şi «Ultimii 11»

Mihai Stoica ţine aproape de şeful său pe linie ierarhică de la Steaua, Gigi Becali, lucrând deja la a doua carte. Absolvent al Facultăţii de Mecanică, promoţia 1989, MM a intrat repede în pâine, ştiind “cu ce se mănâncă” o carte.

În atare condiţii, omul numărul doi de la Steaua a finalizat relativ repede “FIFA World Cup Brazil. Statistici, analize, comentarii”, volum pe care, ulterior, l-a şi editat. MM lucrează acum la cartea intitulată “Ultimii 11” şi dedicată participărilor echipelor româneşti în cupele continentale din perioada 2003-2014.

Gigi, între ortodoxie şi fotbal

Patronul campioanei României, Gigi Becali, munceşte zi-lumină la cărţi. Adică, scrie. A dat la tipar prima sa creaţie, “Muntele Athos, patria ortodoxiei”, volum pe care l-a tipărit la finele anului trecut în 9.000 de exemplare. Latifundiarul din Pipera şi-a întors apoi faţa către fotbal, editând de curând cea de-a doua sa capodoperă, “Becali şi Steaua”.

Cum condamnatului îi şade bine cu scrisul, Gigi a trecut rapid la al treilea volum din viitoarea “bibliotecă personală”. De această dată, şeful Stelei a intrat cu bocancii în lumea politică, viitorul volum urmând a se numi “George Becali, Parlamentul European şi Parlamentul României”!

 

 

 

 

 

Sursa: libertatea

 
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments