Un procent de 49% dintre subiecții unui sondaj realizat de IRES în perioada 9-10 martie consideră că România merge într-o direcție bună iar 77% manifestă o părere bună și foarte bună despre faptul că, în ultimele luni, foarte mulți oameni politici sunt acuzați de corupție, condamnați sau arestați preventiv.
Pe de altă parte, 40% dintre subiecți sunt de părere că țara merge într-o direcție greșită iar 9% au răspuns că nu știu.
În privința faptului că în ultima perioadă foarte mulți politicieni sunt acuzați de corupție, condamnați sau arestați preventiv, 9% dintre cei intervievați manifestă o părere proastă, iar 11% — o părere foarte proastă.
Totuși, potrivit IRES, majoritatea românilor spun că există politicieni care sprijină lupta anticorupție în mod sincer. 57% dintre cei intervievați cred acest lucru, față de 40% care susțin contrariul.
Conform sondajului, românii cred, în proporție de 70%, că în România corupția este foarte răspândită. Alți 25% consideră că este răspândită, în timp ce 3% spun că e puțin răspândită.
49% dintre subiecții intervievați afirmă că fenomenul corupției este mai răspândit în administrația centrală, în timp ce 16% opinează că administrația locală este cea mai atinsă de corupție. Există și un procent de 31% de cetățeni care spun că fenomenul corupției este răspândit în egală măsură în administrația centrală și locală.
Sursa: jurnalul