Lotul pe care Bellu şi Bitang îl vor deplasa, la Montpellier, pentru competiţia care se va desfăşura, între 13 şi 19 aprilie, nu o va cuprinde pe sportiva care, anul trecut, ne-a adus patru medalii.
Lotul naţional feminin de gimnastică a primit o lovitură dură cu 18 zile înainte de debutul la această ediţie a Campionatelor Europene.
Liderul echipei României, Larisa Iordache (18 ani), a suferit o inflamaţie la gleznă şi nu va face deplasarea la Montpellier. Informaţia a fost confirmată de Octavian Bellu pentru Digi Sport. „Era de aşteptat ca un copil care a dus tot anul 2014 în spate cam de una singură să aibă astfel de probleme“, a explicat antrenorul lotului feminin.
Larisa Iordache a fost vedeta României la ediţia precedentă a Campionatelor Europene, atunci când a cucerit patru medalii: două de aur, una de argint şi una de bronz. De-a lungul carierei, Iordache a câştigat 11 medalii la Europene, bilanţul ei fiind: cinci medalii de aur, cinci de argint şi una de bronz.
Bellu şi Bitang s-au şi hotărât deja asupra sportivei care o va înlocui pe Larisa Iordache la turneul ce va fi găzduit de Montpellier. „Andreea Munteanu va concura la Europene! După retragerea Larisei Iordache de pe lista oficială, antrenorii au înscris-o în competiţie pe Andreeea, care se alătură Dianei Bulimar, Andreei Iridon şi Laurei Jurcă“, a anunţat pagina de Facebook a lotului feminin.
”Normal că nu vreau să risc. Antrenorii mi-au spus că mai bine stau acum şi pe viitor mă antrenez şi voi fi sănătoasă”. Larisa Iordache
Sursa: adevarul