Norii sunt destul de numeroşi, însă vom avea puţine precipitaţii. Maximele termice se vor situa între 5 şi 16 grade. În Dobrogea şi în Bărăgan cerul va fi înnorat; pe timpul zilei ar putea să picure trecător, iar noaptea va ploua slab din loc în loc.
Vântul va avea unele intensificări, iar temperaturile vor ajunge la 7 – 8 grade.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim atmosfera închisă şi condiţii reduse de ploaie. În nordul Transilvaniei şi în Maramureş urmează o zi plăcută. Pe aici norii se înmulţesc la apropierea serii. Până atunci vom avea mult soare şi temperaturi mai ridicate decât în celelalte regiuni. Maximele vor atinge 15 – 16 grade Celsius.
Se adună norii şi în vestul ţării. E posibil să cadă câţiva stropi de ploaie, iar în zona montană vor fi precipitaţii slabe, mixte. După prânz se vor înregistra până la 11 – 12 grade.
În centrul României vor cădea precipitaţii slabe, mixte în regiunile montane.Tot la munte, pe creste, vântul va sufla mai tare. În rest ar putea să plouă cu totul izolat, iar temperaturile vor depăşi mediile perioadei şi vor ajunge la 13 grade Celsius.
Sud-vestul ţării va avea un regim termic obişnuit pentru această perioadă, cu maxime de până la 8 – 9 grade. Norii vor fi numeroşi şi va ploua slab, pe suprafeţe restrânse.
Şi în sudul ţării vor fi mulţi nori pe cer, dar trecător se va arăta şi soarele. Pe parcursul zilei sunt anunţate ploi sporadice. Temperaturile, în scădere uşoară, se opresc la 7 – 8 grade.
În Bucureşti atmosferă va fi mohorâtă şi ar putea să plouă slab, îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul nu va trece de moderat; maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar miercuri dimineaţa termometrele vor indica 1 – 2 grade.
La munte, valorile termice vor fluctua foarte puţin şi va fi mai cald decât în mod normal la această dată. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali vor fi precipitaţii slabe, mixte, iar vântul va fi intens în zonele de creastă.
Miercuri seara va ploua în est, în nord, în centru, izolat în rest, iar la munte vor fi precipitaţii mixte. Joi va ploua pe suprafeţe mari şi va ninge la munte, iar în est şi la munte cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vineri vor fi precipitaţii pe arii extinse. Tendinţa va fi de uşoară răcire, iar vineri vom avea de la 3 la 12 grade.
Sursa: stirileprotv