Premieră în România: robot subacvatic pentru aplicaţii civile şi militare

0
93

Specialiştii Academiei Navale din Constanţa au construit, pentru prima dată în România, un robot subacvatic apt să coboare până la 100 de metri adâncime.

“Robotul a fost conceput pentru cercetări civile, dar poate fi adaptat şi pentru scopuri militare”, a precizat, pentru România Liberă, lt. col. Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale Române.

Denumirea oficială a noului echipament este “Vehicul subacvatic telecomandat pentru aplicaţii civile”.

Robotul are forma unei torpile, dar dimensiuni mai mici. Lungimea sa este de numai 90 de centimetri, ceea ce îi permite să intre în spaţii greu accesibile. Aparatul are patru motoare electrice, alimentate din acumulatori, şi se deplasează în apă cu viteza de 2,5 metri pe secundă.

Robotul are două proiectoare şi  o cameră video care să înregistreze imagini. Acestea pot fi transmise, dacă este necesar, în timp real, la o statie de pelucrare a imaginilor, amplasată fie pe o navă, fie la ţărm. O limitare a noului echipament este însă modalitatea de transmitere a imaginilor, care se face printr-un cablu.

Aparatul ar putea fi utilizat, de exemplu, pentru a uşura misiunile scafandrilor de cercetare.

Robotul a fost conceput şi construit de un colectiv de cercetători şi studenţi  condus de comandorul prof. univ. dr. Octavian Tărăbuţă, de la Academia Navală.

Prototipul a fost deja testat la Centrul de Scafandri din Constanţa şi este expus, în aceste zile, la Salonul Nautic Internaţional Bucureşti, deschis în perioada 4 – 8 martie la ROMAERO Băneasa.

 

 

 

 

 

Sursa: romanialibera

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments