Producţia de ţiţei a SUA a crescut anul trecut cu 1,2 milioane de barili pe zi (bpd), ajungând la nivelul record de 8,7 milioane bpd, a anunţat luni Administraţia americană pentru Informaţii privind Energia (US Energy Information Administration), se arată într-un articol apărut în Financial Times (FT).
Este cel mai ridicat nivel din 1900, când s-a început publicarea acestor date. Avansul a fost posibil datorită noilor tehnici de foraj, cum ar fi fracturarea hidraulică. Cel mai semnificativ avans al producţiei s-a înregistrat în statele Dakota de Nord, Texas şi New Mexico, unde se utilizează fracturarea hidraulică.
În 2013, producţia de ţiţei a SUA a urcat cu 15%, la 7,4 milioane de barili pe zi.
Producţia de petrol a SUA ar putea scădea spre sfârşitul acestui an, a avertizat recent Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), sugerând că va mai dura o perioadă până când declinul preţului ţiţeiului va afecta boom-ul exploatărilor de şisturi bituminoase.
Statele Unite vor deveni în 2015 cel mai mare producător de petrol din lume, depăşind Rusia şi Arabia Saudită, datorită exploatării şisturilor bituminoase, se arată într-un raport publicat anul trecut de Agenţia Internaţională a Energiei (AIE).
Prognoza AIE confirmă datele publicate de Guvernul SUA, care arată că avansul semnificativ în producţia de hidrocarburi a permis celui mai mare consumator de petrol din lume să-şi reducă atât de drastic importurile încât şi-a pierdut titlul în favoarea Chinei, care devine astfel cel mai mare importator de petrol pe plan mondial.
AIE este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al statelor dezvoltate.
(Sursa: independent.md)