Proiect: Vaccinarea elevilor să nu se mai facă la şcoală

0
70

Vaccinarea elevilor ar putea să se facă la medicul de familie, și nu în cabinetele de medicină școlară, cum se întâmplă în prezent, prevede un proiect aflat în dezbatere publică.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, această decizie este justificată prin faptul că vaccinarea prin campanie școlară prezintă numeroase dezavantaje legate de lipsa cabinetelor de medicină școlară, dificultățile în urmărirea antecedentelor vaccinale ale copiilor, existența unor copii neșcolarizați, existența în aceeași clasă a copiilor cu ani de naștere diferiți, repetenți, veniți prin transfer din alte unități de învățământ, complianța redusă la vaccinare a părinților copiilor înscriși la un medic de familie, altul decât cel care realizează vaccinarea în campanie, dificultăți în recuperarea restanțierilor, dificultăți în supravegherea și raportarea de medicul vaccinator a cazurilor de reacție indezirabilă.

 

„Nu ni se pare corect ca vaccinările din campania școlară să fie luate din școli. Este mult mai ușor de vaccinat în campania de vaccinare la o școală unde copiii sunt în același loc. Va fi foarte greu să vaccineze medicul de familie și aici ar exista două posibilități: fie un medic de familie ar prelua școala din punctul de vedere al vaccinărilor, cu acest lucru nu vom fi de acord niciodată, sau situația în care vor fi plimbați părinții, fiecare la medicul lui de familie în măsura în care au timp și vor. Peste tot în lume există tendința de a nu mai vaccina copiii. Ne confruntăm din ce în ce mai des cu epidemii”, a declarat marți Silvia Spiridon, președintele executiv al Federației Sindicale Hypocrat, în cadrul unei dezbateri desfășurate la Ministerul Sănătății.

 

Potrivit acesteia, unii dintre părinți refuză din principiu vaccinarea copiilor.

Întrebată dacă se urmărește desființarea cabinetelor școlare, liderul sindical a spus că „aceasta este tendința”, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, Amalia Șerban, director în Ministerul Sănătății, a subliniat că vaccinarea a scăzut dramatic în fiecare an.

Astfel, în cazul poliomielitei vaccinarea scade în fiecare an cu câte un procent.

„Sunt 700 de medici școlari în cabinetele medicale. Medicul școlar nu are timpul necesar să informeze părinții. Medicul de familie cunoaște foarte bine situația copilului”, a spus directorul, care a menționat că, pentru fiecare vaccin făcut, medicul de familie ar putea fi plătit cu 10 lei.

 

Secretarul de stat în MS Alin Țucmeanu a afirmat că este pentru vaccinarea copiilor la medicii de familie, însă acest lucru mai trebuie dezbătut.

„Trebuie găsită o soluție pentru medicii școlari, unde vor funcționa. Eu cred că este mai bine ca vaccinarea să se facă la medicul de familie. Medicii de familie vor intra la plata per serviciu”, a spus Țucmeanu.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments