Reformă în educaţie: Ţara care renunţă la cursurile de matematică şi istorie

0
77

Finlanda este pe punctul de a demara cea mai radicală reformă în educaţie din istoria unui stat, renunţând la tradiţionalele materii, în favoarea educaţiei pe bază de fenomen.

Lecţiile tradiţionale, ca literatura engleză sau fizica, sunt depăşite pentru elevii de 16 ani din Helsinki. Astfel, cei responsabili de pentru educaţia tinerilor au decis să înlocuiască aceste materii cu predarea unui fenomen.

Mai exact, elevii de la 16 ani vor învăţa, de exemplu, despre fenomeniul Uniunea Europeană care înglobează la mai multe elemente: de economie, limbi străine şi geografie.

De asemenea, un adolescent care urmează un curs vocaţional ar putea lua lecţii de servicii în baruri sau restaurante. Acestea vor cuprinde elemente de matematică, limbi străine, scris şi comunicare.

“ Va fi o mare schimbare în sistemul educaţional finlandez, care abia acum începe”, a declarat Liisa Pohjolainen, responsabilul pentru educaţia tinerilor şi adulţilor în Helsinki, potrivit The Independent.

Pasi Silander, managerul de dezvoltare al oraşului, a explicat că este nevoie de un alt tip de educaţie pentru a pregăti tinerii pentru piaţa muncii. „Tinerii folosesc computere avansate. În trecut băncile aveau o suită de funcţionari care calculau, acum lucrurile s-au schimbat. Astfel, trebuie să facem schimbările educaţionale necesare pentru industria şi societatea modernă”, spune Silander.

Prin această reformă a educaţiei, autorităţile finlandeze vor să elimine astfel unul dintre principalele motive pentru care elevii nu învaţă: faptul că nu văd utilitatea anumitor materii.

 

 

 

 

 

 

Sursa: obiectiv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments