Circulaţia trenurilor Regiotrans a fost suspendată, a anunţat astăzi compania. Regiotrans, cel mai mare operator feroviar privat, a rămas fără licenţă, astfel că trenurile acestei companii nu mai au voie să circule pe calea ferată din România.
Măsura intră în vigoare mâine. „Vă informăm faptul că, urmare adresei nr. 2120/294/16.03.2015 emisă de A.S.F.R., REGIOTRANS SRL este obligată să întrerupă activitatea de transport feroviar de călători, începând cu data de 17.03.2015 şi până la o dată pe care o vom comunica în timp util.
Ca urmare a celor prezentate circulaţia trenurilor se modifica în data 16.03.15, astfel:
– trenul 14094 anulat pe distanţa Braşov (ora pl. 16:05) – Craiova (ora sos. 22:40)
– trenul 14727 anulat pe distanţa Braşov (ora pl. 23:10) – Zărneşti (ora sos. 23:50)
– trenul 14111 anulat pe distanţa Caracal (ora pl. 21:12) – Corabia (ora 22:09)
– trenul 14146 anulat pe distanţa Alexandria – Roşiori Nord şi circulă conform mers tren pe distanţa Zimnicea (ora pl. 19:00) – Alexandria (ora sos. 20:08)”, a comunicat compania.
Autoritatea Feroviară a descoperit mai multe probleme tehnice la garniturile acestei companii. Regiotrans şi-a pierdut certificatul de siguranţă după ce au fost descoperite probleme tehnice la 29 de automotoare. Compania are un parc rulant de 222 de automotoare, locomotive şi vagoane.
Controalele au avut loc în ultimele două săptămâni. În aceste condiţii, compania are două variante: să ceară un nou certificat de siguranţă şi să scoată automotoarele cu probleme din circulaţie sau să repare problemele şi să ceară apoi un nou certificat de siguranţă.
Numele companiei Regiotrans a apărut în scandalul de corupţie de la Ministerul Transporturilor.
Despre Regiotrans
La ora actuală, grupul de firme Regiotrans Braşov are peste 3.000 de angajaţi şi operează pe aproape 50 de linii feroviare, totalizând peste 2000 kilometri, luate în concesiune, în peste 20 de judeţe.
În proporţie de 97%, cursele Regiotrans sunt curse locale, de 30 – 100 de kilometri, restul de 3% – circa 20 de curse pe zi – fiind curse pe rute lungi, precum Braşov – Iaşi, Braşov – Timişoara, Braşov – Craiova, Braşov – Bucureşti – Constanţa, sau Braşov – Piteşti, efectuate pe liniile rămase în „parohia” CFR Călători, care are şi ea propriile trenuri pe aceste rute.
(Sursa: digi24.ro)