Arestaţii nu mai pot primi vizite fără acordul scris al procurorilor. Iar asta poate dura şi câteva ore, astfel că la Arestul Poliţiei Capitalei e coadă mai ceva ca la Alimentară, înainte de 1989.
Criticată pentru condiţiile precare de detenţie, Poliţia Capitalei schimbă Regulamentul la Arest. Astfel, de câteva zile deţinuţii nu mai pot primi vizite fără acordul scris al procurorului de caz. Ceea ce face ca aşteptarea să dureze câteva ore.
Avocaţii se plâng că tratamentul li se aplică până şi lor şi că aşteaptă între patru şi şase ore pentru a putea discuta cu arestaţii şi a pregăti apărarea.
Ba chiar s-a întâmplat să se aştepte până şi zece ore. Asta deoarece procurorul de caz poate fi ocupat cu alt dosar şi nu are timp să trimită un răspuns scris la Arest.
Mai mult, există, evident, şi situaţia în care rudele unui arestat pot aştepta degeaba. Asta fiindcă procurorul poate refuza vizitarea unui arestat. Mai ales a unuia care nu a colaborat cu anchetatorii.
Ce spune Poliţia
Poliţia Capitalei motivează că solicitarea acordului procurorului de caz pentru vizitarea arestaţilor este prevăzută de lege.
“Dreptul persoanei arestate preventiv în cursul urmăririi penale de a primi vizite (…) poate fi realizat numai cu acordul procurorului care supraveghează urmărirea penală”, precizează Poliţia Capitalei într-un Comunicat.
Cât despre orele de aşteptare, Poliţia are altă variantă: “Cu privire la timpul de aşteptare pentru vizită, acesta variază, în funcţie de programul persoanei încarcerate, având în vedere că aceasta se poate afla la instanţă, la audieri sau alte activităţi dispuse de procuror”.
Sursa: libertatea