REVOLTĂ LA IAȘI. Medicii de familie cer retragerea proiectului de modificare a contractului-cadru

0
104

Foto: Anca Deleanu - SMF Iași (Sursa: Facebook)

Medicii de familie din Iaşi solicită Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să retragă proiectul de modificare a contractului-cadru.

 

Anca Deleanu, preşedinta Societăţii Medicilor de Familie (SMF) Iaşi, a declarat,  că deşi organizaţiile reprezentative ale medicilor de familie au încercat până acum să negocieze cu forurile decisive însă, ca şi în anii precedenţi, nu au reuşit să atragă atenţia la fel de eficient ca marile corporaţii care îşi reprezintă interesele prin negocieri discrete, arată Radio Iași.

 

„Pentru noi, medicii de familie, primăvara deschide, an de an, de peste un deceniu, un nedorit front de luptă. Noi, medicii din sistemul primar de asistenţă medicală, trebuie să semnăm sau să prelungim contractul cadru anual între cabinetele de medicină de familie şi Casa de Asigurări de Sănătate. Ceea ce ar trebui să fie pur şi simplu o procedură birocratică devine război pentru că gestionarul banilor colectaţi de la asiguraţi, CNAS, vine de fiecare dată cu modificări care pun în mare dificultate exersarea profesiei dar şi calitatea serviciilor pe care le primesc pacienţii noştri”, susţine dr. Anca Deleanu, preşedinte al Societăţii Medicilor de Familie Iaşi.

 

Conform medicului, anul acesta, modificările principale care se referă la medicina de familie sunt prevederi tehnice, mai greu de înţeles de către asiguraţi însă cu repercusiuni imense şi negative.

 

„Sub aparenţa unor măsuri liberale, proiectul noului contract cadru este de fapt un plan de afaceri pentru mari corporaţii din industria medicală. De exemplu, noile reguli permit intrarea în sistem a unor medici de familie indiferent de numărul asiguraţilor de pe listă. Gestul poate fi interpretat ca o deschidere faţă de tinerii medici, nu? Ei bine, nu! Niciun medic cu 100 de pacienţi nu poate rezista financiar în propriul cabinet aşa că acesta ar putea profesa doar la cabinetele marilor reţele medicale private. Absorbiţi de marile corporaţii, medicii de familii cu liste scurte devin furnizori de ‘materie primă’ adică pacienţi, pentru servicii medicale prestate de cabinetele de specialitate ale aceluiaşi trust. Cu alte cuvinte, medici de familie cu foarte puţini pacienţi, incluşi în mari lanţuri de furnizare de servicii medicale, vor avea imperativ obligaţia de a furniza trimiteri către specialişti ai acelor lanţuri, fapt ce va condiţiona supravieţuirea acestora în sistem”, a mai spus Anca Deleanu.

 

La rândul său, Magda Ibănescu, preşedinta Patronatului Medicilor de Familie Iaşi, consideră că o astfel de abordare este incorectă şi păguboasă şi pentru medicii de alte specialităţi care deţin cabinete medicale individuale şi a căror activitate va fi limitată de preluarea pacienţilor în reţelele anterior descrise.

 

„Modificările aduse sistemului de proiectul noului contract cadru reprezintă un semnal de alarmă şi pentru colegii din sistemul secundar de asistenţă medicală, pe care îi aşteptăm să se alăture demersurilor noastre în vederea stopării organizării unor adevărate monopoluri. O analiză istorică a modificărilor anuale ale contractului cadru demonstrează că în fiecare an apare o nouă diversiune care încearcă în final să canalizeze spre o concurenţă neloială pe banii asiguraţilor”, a spus Magda Ibănescu, preşedinta Patronatului Medicilor de Familie Iaşi.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments