România riscă să piardă finanțarea europeană pentru programul "Laptele și cornul"

0
77

România riscă să piardă finanțarea europeană pentru programul ‘Laptele și cornul’, iar pentru a deconta mai departe la Uniunea Europeană țara noastră ar trebui să se alinieze la inițiativa europeană similară și să elaboreze cât mai repede o strategie națională, a declarat, marți, Ciprian Ciucu, director de programe în cadrul Centrului Român de Politici Europene (CRPE), cu ocazia prezentării unui raport pe această temă.

‘Sunt necesare redefinirea și alinierea obiectivelor programului național cu cele ale schemei europene ‘Laptele în școli’ prin care este susținută în bună măsură inițiativa națională și prin care România a atras până acum peste 40 de milioane de euro. În plus, atragem atenția asupra necesității armonizării strategiilor naționale sectoriale din domeniile educație, sănătate și agricultură cu programul național. În acest sens se poate acorda o consistență în intervenție și un impact mai mare al programului la nivelul industriei, comunității, școlii și elevilor’, susține Ciprian Ciucu.

Potrivit raportului CRPE, programul ‘Laptele și cornul’ este eficient din punct de vedere economic dacă raportăm suma de până la 200 de lei alocată pe parcursul unui an școlar pentru ca un elev să beneficieze de program la avantajele pe termen mediu și lung ale programului.

De asemenea, în raport se spune că programul ‘Laptele și cornul’ este o măsură importantă de sprijin economic pentru industria laptelui, una dintre cele mai semnificative segmente ale industriei alimentare din România (locul șase ca cifră de afaceri). Peste 400 de tone de lapte sunt distribuite zilnic în cadrul acestui program, respectiv 1/6 din producția națională de lapte (aproximativ 15%). Prin urmare, programul reprezintă un adevărat balon de oxigen pentru o industrie puternic afectată de criză și, în curând, sub o presiune concurențială fără precedent, ca urmare a eliminării cotei de lapte în UE (aprilie 2015) și embargoului impus Rusiei.

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments