România va oferi ajutor medical soldaţilor ucraineni răniţi în luptele cu miliţiile separatiste pro-ruse. Este una dintre concluziile întâlnirii de astăzi de la Kiev, dintre preşedintele Klaus Iohannis şi Petro Poroşenko. Şeful statului a făcut o vizită fulger, de opt ore, în care a avut trei întâlniri şi un dineu oficial.
Klaus Iohannis a declarat după întâlnirea cu preşedintele Ucrainei că trebuie puse în practică prevederile acordului de pace de la Minsk.
„Pachetul trebuie aplicat integral, neîntârziat și necondiționat. Poziția României este favorabilă menținerii regimului de sancțiuni al Uniunii Europene la adresa Federației Ruse, atâta timp cât nu se înregistrează aplicarea deplină a acordului”, a anunțat Klaus Iohannis, președintele României.
Preşedintele ucrainean a explicat de ce ţara sa ar trebui să aibă sprijinul statelor europene. Petro Poroşenko susţine că ce se întâmplă acum în Ucraina poate avea urmări şi peste graniţe.
„Aici nu este vorba în mod particular despre acest conflict, pentru că noi suntem o ţară a păcii şi eu sunt un preşedinte al păcii, dar noi vrem să clădim un sistem de securitate, în cooperare cu ţările Uniunii Europene, pentru că noi apărăm, aici, nu doar suveranitatea şi integritatea teritorială, ci şi libertatea europeană şi democraţia europeană, precum şi securitatea europeană. Şi cred că toate ţările europene înţeleg pe deplin acest lucru”, a declarat Petro Poroşenko.
Acesta a fost întrebat şi dacă a cerut sprijin militar României. El susţine că Ucraina are contracte de furnizare de arme defensive cu 11 state europene, însă nu a vrut să dea nume. Însă a precizat că a discutat cu Klaus Iohannis despre un altfel de ajutor: s-a stabilit ca România să acorde tratament medical pentru militarii ucraineni.
Este pentru a treia oară când se întâlnesc cei doi şefi de stat. Ei au mai discutat în urmă cu aproape o lună la Consiliul European. Întrevederea bilaterală a avut loc la solicitarea liderului de la Kiev. Cu această ocazie, Petro Poroșenko a reiterat invitația adresată lui Klaus Iohannis de a face o vizită la Kiev, invitație pe care o lansase încă din mesajul de felicitare transmis cu ocazia alegerii.
Cei doi preşedinţi se întâlniseră însă pentru prima oară la Paris, în ianuarie, când au stat alături la marşul de solidaritate organizat după atentatele comise de radicali islamiști.
(Sursa: digi24.ro)