Rusia pregăteşte ARMA NUCLEARĂ în Crimeea. SUA: "Ne îngrijorează foarte mult"

0
65

Statele Unite sunt preocupate de o eventuală mobilizare de arme nucleare în Crimeea, a declarat miercuri, la Washington, şeful Statului Major American Interarme, generalul Martin Dempsey, relatează agenţia Sputnik, în pagina electronică.

„Mă îngrijorează mult” o eventuală mobilizare de arme nucleare în Crimeea, a declarat generalul Dempsey în cadrul unei audieri în Camera Reprezentanţilor.

„Unele demersuri ale Rusiei dau impresia de provocare”, a adăugat el.

Potrivit unor informaţii difuzate anterior, Rusia ar putea desfăşura, în cadrul unor exerciţii inopinate în Crimeea, bombardiere strategice Tupolev de tip Tu-22M3 (Backfire C potrivit clasificării NATO), capabile să transporte arme nucleare. În pofida acestor informaţii, Moscova nu şi-a anunţat intenţia de a desfăşura ogive nucleare în peninsula de la Marea Neagră.

Rusia a denunţat în repetate rânduri intensificarea fără precedent a activităţilor NATO în apropierea frontierelor sale. În schimb, Statele Unite acuză Rusia că şi-a intensificat zborurile bombardierelor strategice.

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a reapărut luni în public după zece zile de absenţă misterioasă, a ordonat forţelor armate ruseşti să efectueze multiple exerciţii şi manevre de război.

Exerciţiile ruseşti prevăd staţionarea unor sisteme de rachete de tip Iskander în Kaliningard şi mobilizarea unor bombardiere nucleare strategice de tip Tu-22M3 în Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova anul trecut, pe care Rusia le-a confiscat Ucrainei în urmă cu un an.

 

 

 

 

 

 

Sursa: antena3

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments