Caz incredibil în municipiul Botoşani, unde un individ, administrator la mai multe baruri, a fost arestat preventiv la finele săptămânii trecute, după ce a început să-şi şantajeze angajatele încercând să le transforme în sclave sexuale.
Căsătorit şi tată a doi copii, Romică A. de 39 de ani inventa lipsă în gestiune, după care, sub pretextul de a „rezolva problema”, le determina pe angajate să întreţină raporturi sexuale. Cuibuşorul de nebunii era chiar apartamentul său, însă calvarul femeilor nu se termina aici.
Bărbatul instalase în apartament mai multe camere ascunse cu care erau filmate scenele fierbinţi, iar, dacă femeile refuzau alte întâlniri, acestea erau şantajate cu divulgarea imaginilor pe internet sau direct rudelor. Întreaga întâmplare a ieşit la iveală săptămâna trecută, când, una dintre victime, care nu mai reuşea să facă faţă presiunilor, a mers la Poliţie şi a povestit tot ce a păţit. Astfel, vineri dimineaţă, poliţiştii s-au dus peste bărbat şi i-au percheziţionat locuinţa, ridicând mai multe medii de stocare pe care s-ar afla imaginile compromiţătoare. Acuzat de şantaj, Romică A. a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar sâmbătă a fost prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Botoşani, care au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.
De altfel, anchetatorii nu exclud posibilitatea ca numărul victimelor să fie mult mai mare. Din acest motiv ei fac un apel către toate femeile care au mai fost victime ale altor fapte de acest gen să se prezinte la Poliţia municipiului Botoşani pentru a fi audiate.
Sursa: monitorul